Munca năbădăilor

Ieri a plouat mai toată ziua. Deşi asfaltul începea să se usuce, îmi propusesem să nu ies. În primul rând pentru că tocmai îmi curăţasem întreaga colecţie. În al doilea, pentru că se apropie Shimano Summer Challenge. Şi voi cicla suficient următoarele două săptămâni.

Ei bine, ştiţi că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg...

17:20. Eram pe la mama lui Meli când mă sună Gabi. Nu ieşim puţin? Tentat să mă murdăresc nu prea eram dar posibilitatea de a forma un grup de şase voinici m-a dat pe spate. Nu puteam refuza aşa ceva. 20 minute mai târziu plecam spre Valea Lungă. De acolo am luat-o spre Sultanu.
În fine, ne întoarcem noi de la baza lui mini-Zonc, eram în zona vălurită, când, în vârful unui ciot, o băbuţă stătea pe o treaptă în faţa curţii. Trece Sebi în forţă. Îl urmează Gabi, Alex şi Olimpiu. Mă apropii. Luci după mine. Aud cu un efect Doppler pe băbuţă zicând: "Iată munca năbădăilor, maicăă..."

Înţelepciune populară tată, ce mai...

Sufferlandia

Luni 8 km. Marţi 17 km. Miercuri 8 km din care vreo 2 pe ploaie. Aşa mi-am început săptămâna. Ajunsesem să mă enervez. Dar mi-am zis că e cazul să mă calmez şi să nu disper. A venit eliberatoarea zi de joi cu ai ei 43 km. Clasica Vârfuri. Aproape se înnoptase când m-am întors în oraş. Dar tot am reuşit să o fac. 

Vineri am lăsat-o deliberat mai uşor. 16 km prin oraş cu mtb-ul. Urma un weekend cu "Sufferlandrian National Day". Un challenge mai neconvenţional. Un challenge prin care te angajai să suferi pe bicicletă timp de patru ore, împărţindu-le, de preferat, câte două în fiecare zi. Regulamentul era lejer şi lăsa măsurarea gradului de suferinţă la latitudinea fiecărui participant. Sau, mai bine spus, la latitudinea conştiinţei acestuia.

Sâmbătă dimineaţă o duc pe Meli la Târgovişte pentru nişte cursuri. Mi-am pus însă şi Roubaix-ul în maşină. Ştiam deja pe ce segmente urma să sufăr. A fost şi gândire cu premeditare pentru că două din ele erau incluse într-un al treilea. În plus voiam să-mi las amprenta şi pe un al patrulea. Ştiam că în weekend traficul târgoviştean e mai lejer dimineaţa. There's your chance, take it! 32 minute mai târziu mă întorceam la maşină cu 4 KOM-uri la centură. Pentru Strava nu conta că făcusem doar juma' de oră din cele patru. Deja îmi arăta că am terminat challenge-ul. 107%. Pare-se că suferisem destul. Întors acasă. Pe la prânz am mai ieşit puţin iar spre seară am mai făcut o plimbare până la Vârfuri, doar să ştiu că am făcut cele 4 ore regulamentare.

Duminică dimineaţă am ieşit cu Gabi la o plimbare pe Floreşti. Dupăamiază am ai ieşit o tură. Tocmai pusesem ochii pe încă un challenge: Rapha Women's 100. Să faci 100 km în data de 20 Iulie. Ţeapă! Nu pentru că n-aş fi femeie. Ci pentru că cei 100 km trebuiau făcuţi dintr-o singură tură. Aşa-i când nu citeşti regulamentul până la capăt. Dezamăgirea ratării insignei a mai fost atenuată de faptul că uitându-mă pe clasamentul pe Romania la Sufferlandria apăream pe locul doi. La doar 7 mile de locul unu. Adică 12 km. Aşa că la opt seara mă urcam iar pe biclă dând o raită de 22 km prin oraş. Ajung acasă. Semi-ţeapă. Tot locul doi. Între timp, un voinic din Focşani care sâmbătă făcuse 180 km mai rulase încă 250 km duminică. Făcuse aproape dublu decât mine. Respect!

Mă pot lăuda însă că am ieşit vicecampion naţional la suferinţa pe biclă. 

Aşa că, vedeţi voi, nu tot ce începe prost se termină si mai prost. Murphy, mori de ciudă!

LATER EDIT: Challenge-ul a shimbat unitatea de măsură din kilometri în ore. Aşa că am retrogradat pe locul 5 în România. Mă bucur însă că în locul meu au urcat pe locul doi cei doi Acăşeni: Cristi şi Vlad (care are doar 11 ani, pentru cine nu ştie). În weekend au făcut turul Munţilor Cindrel. 176 km. Pedalând 14 ore, cărând după ei cort, saci, îmbrăcăminte, mâncare s.a.m.d. Meritau locul ăsta mai mult decât mine. Meritau chiar primul loc.

Soc cu lămâie

Azi, în magazin, mi-au picat ochii pe o sticlă de suc. "Soc şi lămâie" scria pe ea. Nu mă prea dau eu în vânt după sucuri dar parcă simţeam deja gustul de soc şi lămâie, rece, gâdilându-mi papilele gustative. N-am mai stat pe gânduri. N-aveam nici prea mult timp la dispoziţie aşa că am înfipt mâna în ea şi-am pus-o în coş.

Acasă, la masă, cu un pahar în faţă. Gust. Nu-i rău. Se simte lămâia... Se simte şi socul... Hai să vedem ce scrie pe etichetă...

Apă, zahăr, dioxid de carbon (nu am apucat să vă spun dar era carbogazoasă), suc de lămâie (4%), acidifiant, stabilizatori, conservant şi aromă extract din flori de soc (.....). 

Am zis că nu văd bine ce scrie în paranteză... Mă mai uit o dată. 0.0006%

Zero... virgulă... zero... zero... zero... şase.... La sută !!??

Fraaate... Sucul ăsta nu e cu soc şi lămâie.... E cu ŞOC şi lămâie...

Il Palio

Il Palio era pentru mine "cursa aia de cai". Însă acum, că am ajuns la Siena, văzând cartierele, cu steaguri arborate pe aproape toate clădirile, intrând în atmosferă, mi-am dorit să aflu mai multe. 

Il Palio se ţine de două ori pe an: Pe 2 Iulie şi pe 16 August. Există ani în care se poate ţine şi un al treilea Palio dar numai pentru sarbători speciale, cum ar fi: intrarea într-un nou mileniu, sfârşit de război mondial, prima aselenizare - Apollo 11 - din cele recente sau vizite de capete încoronate cu secole în urmă.

Cursa se desfăşoară în Piazza del Campo pe marginea căreia, se organizează circuitul punând un strat de pământ amestecat cu nisip şi cenuşă. Se fac trei ture de piaţă iar cursa ţine efectiv doar vreo 75 secunde.

Fiecare cartier e reprezentat de un cal dar la o cursă participă doar 10 din cele 17 cartiere. Anul următor, la concursul din aceeaşi lună, participă celelalte 7 cartiere plus alte 3 trase la sorţi din cele 10 care au participat deja.

Caii sunt de valori egale şi sunt traşi la sorţi. În timpul cursei ei sunt călăriţi fără şa. Dacă un jocheu cade dar calul lui trece primul linia de sosire atunci cartierul respectiv câştigă. După cum spuneam, cartierul e reprezentat de cal.

Fiecare cartier are steagul său. Cartierele au prieteni şi duşmani. Se fac tot felul de alianţe, strategii. Au loc întâlniri secrete. Jocheii au voie să cravaşeze nu numai proprii cai ci şi pe cei ai adversarilor iar o înfrângere a rivalilor e sărbătorită ca propria victorie .

Am aflat şi două chesti care m-au distrat enorm. Cei care au pierdut cursa nu sunt consideraţi cei care au ieşit pe ultimul loc ci cei care au terminat-o pe locul doi. Apoi, cartierul care are cea mai lungă perioadă de când nu a mai câştigat cursa are o poreclă: Nonna. Adică... "Bunicuţa". Sunt adevăraţi sienezii ăştia. Pe onoarea mea!

Bun. Cartierul care câştigă cursa primeşte un drapel din mătase pictat de un artist iar numele cartierului e trecut pe o farfurie de argint.

Fiecare cartier are drapelul, culorile şi simbolurile proprii. Iniţial erau 59 de cartiere dar în 1729 au fost trasate noi graniţe pentru cele 17 din prezent. Ele sunt:

Aquila (Vulturul) - unul din cele patru cartiere nobile. Catedrala se află în acest cartier. Aliaţi: Bufniţa şi Dragonul. Rival: Pantera. În muzeul cartierului se află cel mai vechi drapel păstrat, câştigat la un Palio din 1719.

Brucco (Omida) - Cartier aliat cu Porcul Spinos, Scoica şi Turnul. Fără inamici.

Chiocciola (Melcul) - Cartierul olarilor si rivalul Ţestoasei.

Civetta (Bufniţa) - Cartierul pantofarilor situat în centrul oraşului.

Drago (Dragonul) - Cartierul bancherilor.

Giraffa (Girafa) - Cartierul pictorilor. A primit titlul de cartier imperial în 1936, după ce a câştigat Il Palio dedicat imperiului italian din Africa de est.

Istrice (Porcul spinos) - Cartierul "suveran" pentru că în secolul 14 a găzduit Ordinul Militar Suveran de Malta. Ca rival are cartierul Lupoaicei.

Leocorno (Unicornul) - Cartierul aurarilor.

Lupa (Lupoaica) - Cartierul brutarilor.

Nicchio (Scoica) - Cartierul olarilor aflat în estul orasului, unul din cele patru cartiere nobile.

Oca (Gâsca) - Cartierul vopsitorilor, unul din cele patru cartiere nobile.

Onda (Valul) - Cartierul tâmplarilor, cartierul "căpitan" pentru că soldaţii lui făceau de gardă la Palatul Public. Are Turnul ca duşman.

Pantera (Pantera) - Cartierul băcanilor şi chimiştilor.

Selva (Pădurea) - Cartierul ţesătorilor. Iar în vremurile în care cartierele erau militarizate locuitorii acestui cartier erau conoscuţi ca foarte buni arcaşi.

Tartuca (Ţestoasa) - Cartierul sculptorilor. Adversarul Melcului.

Torre (Turnul) - Cuprinde sinagoga şi cartierul evreiesc. Rezidenţii erau în general lânari. Numele îniţial al cartierului a fost Lionfante. Este singurul cartier cu doi adversari - Valul şi Gâsca - ceea ce face ca el să fie cunoscut ca cel mai combativ cartier din Siena.

Valdimontone (Valea Berbecului) - Cartierul croitorilor. Este aliat cu Valul şi are ca inamic Scoica vecină.

Cam asta am aflat deocamdată despre Il Palio. Probabil că dacă mai sap aflu şi mai multe dar până atunci, tu cititorule, trebuie să te mulţumeşti doar cu atât.

Palmares

Un şoarece, nouă vrăbii şi o pisică. Palmaresul Murei în doar două zile. Am în curte un Ucigaş. Doar dacă nu cumva tocmai pisica le-a venit de hac şoarecelui şi vrăbiilor. În cazul ăsta am în curte un adevărat Justiţiar. Mă îndoiesc că e aşa.

Siena

E oficial. M-am îndrăgostit de Siena. Poate pentru că am prins o vreme superbă. Poate pentru că am vizitat-o devreme, când hoardele de turişti încă nu-şi făcuseră apariţia. 
Poate pentru că purta haine de sărbătoare (cu trei zile înainte fusese Il Palio). Pentru casele ei din piatră. Pentru străduţele ei înguste. Pentru topografia locului ce îţi dă impresia că te dai într-un rollercoaster urcând şi coborând pavatele. 

Pentru densitatea de Piazzete si Palazzouri pe metru pătrat. Pentru bazilica San Domenico. Pentru Piazza del Campo unde de două ori pe an are loc festivalul urmat de tradiţionala cursă de cai. 

Şi nu în ultimul rând, pentru Catedrala din Siena. Cea mai superbă catedrală în care am pus piciorul până acum.

Un weekend mișto

De mult nu am mai avut o zi de vineri în care să plec așa de liniștit de la serviciu. Toate, dar absolut toate se rezolvaseră sau urmau să se rezolve. Ba, mai mult, am şi plecat mai devreme. Aveam de prins două avioane până la Florenţa.

Florenţa de unde ne-a luat Oana. Seară petrecută la ei acasă, apoi câteva ore la un restaurant unde ne-au îndopat cu mancare tradiţională toscană. Întors pe la două dimineaţa.

La ora şase deschisesem ochii. Fiind devreme și având suficient timp la dispoziție am plecat cu Oana spre Siena. Siena care o ratasem în precedentele vizite italiene. Siena care a fost o revelaţie. Două ore a fost suficiente pentru a-mi dori să revin. Să revin și să o savurez. O să vă scriu altă dată mai pe larg. Acum vă spun doar că Siena a devenit orașul meu preferat în Italia.

Întors la prânz, luat din Florența și pe Andreea care venea de la congresul și cluburile din Cluj, apoi mers acasă la Daniel în curtea căruia am tăiat moțul lui Jonathan. Mâncat un grătar, îndopat cu prăjituri iar spre seară fuga la aeroport. Ne așteptau alte două zboruri.

Duminică la ora unu eram în Otopeni. La trei acasă. La opt am deschis ochii. La nouă eram pe Roubaix. 140 km ca să dăm gata și Grand Fondo-ul pe iulie.

Între timp s-au trezit și fetele. Vizite la părinți. More food. Bit of a chat. Perfect. Weekend mișto. Dar ce zic eu mișto. Foaaarte mișto!

Semne că îmbătrânești

Alt semn că îmbătrânești: Fi-ta vrea să se epileze. 

Și chiar are ce epila.