După două zile destul de nasoale la serviciu în care m-am tot întrebat care-i rostul atâtor zbateri, ieri dupăamiază m-am dus la Ploiești să ridic numerele pentru concurs. Am zis "numerele" pentru că l-am luat și pe cel al lui Olimpiu. Înainte însă de a le ridica am trecut și pe la service să văd ce-mi mai face Z6-ele. Surpriză! Era gata. Doar că pierduseră numărul meu de telefon. Ha! Oricum vestea mi-a mai înseninat ziua, atât cât rămăsese din ea. Chiar mă gândeam acum două-trei zile că dacă aș fi avut Felt-ul gata nu-mi luam Roubaix-ul la Seciu. Drumuri care se anunțau mai nasoale. Ploaia care putea să vină peste noi. Mai protejam și noi Roubaix-ul.
Mă duc să iau numerele. A doua surpriză plăcută. Numărul meu: 20 Martie. Pardon, 203. Ajung înapoi acasă. Aproape se înserase, dar am ieșit o fugă până-n Iedera să văd cum mă simt iar pe Felt.
De dimineață plec cu Olimpiu spre Boldești Scăeni. Ajungem la nouă. Pe la 9.30 ne întâlnim cu Bogdan. Ne mai plimbăm puțin... Ne tragem în poze...
Se dă startul. Nu m-am grăbit. Oricum eram prin coada plutonului. Începea urcarea spre Seciu. O aveam de făcut de două ori. Am depășit câți am putut, destui la număr, dar fără să mă crizez că alții pe care pusesem ținta se depărtau. A urmat bucata valonată, unde erau anunțate bucăți de drum stricate. Se putea mai rău. Nici pe departe așa cum crezusem. A urmat coborârea unde, la fel, erau anunțate probleme datorită ploilor din ultimele zile. Până la urmă s-a dovedit că și coborârea a fost OK. A urmat apoi zona de relativ plat unde, sincer, m-am simțit cel mai bine. Nu am dat însă tot ce puteam pentru că știam că aveam de parcurs aceeași tură încă o dată.
Începe a doua tură, aproape de vârf în Seciu îl aud pe Olimpiu în spatele meu: "Parcă vă știu de undeva..." și apoi o ia ușor în față. Credeam că-l pierdusem pe plat. A recuperat pe urcare. Bucata valonată din vârf și coborârea am făcut-o iar împreună dar pe plat am plecat (cred) ușor-ușor mai în față. Nu m-am uitat în spate după Olimpiu. Pe coborâre trecuseră niște ghiulele pe lângă noi și voiam să le mai inspectez un pic. În fine. Pe plat nu am mai mers chiar cu aceeași viteză ca în prima tură dar oricum am reușit să mențin constant viteza peste 30 km/h. Media de 30 km/h e unul din pragurile mele psihologice. Când voi reuși să obțin în mod constant acest lucru mă voi lăsa probabil de ciclism. Glumesc. Glumeeesc! Pentru un tătăițul din mine, media de 30 km/h e însă un vis frumos.
Bun. Am terminat pe locul 65 în clasamentul general. Nu se face departajare pe clase la traseul scurt. Rezultatul e provizoriu. Nu am stat până la final să văd clasamentul definitivat însă sunt mulțumit că tipul ăsta trecut de 40 de ani s-a situat undeva pe la jumătatea clasamentului.
Mă bucur că vremea a ținut cu noi și nu a plouat atât cât am concurat, sunt fericit că am reușit să ajung la unul din concursurile la care îmi doream și sper să pot pedala la încă vreo două-trei... patru-cinci... anul ăsta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu