Acum vreo patru-cinci luni sensei a început să-i introducă pe cei din grupa mică în lupta cu bastonul (Bo). La nivel demonstrativ bineînteles. Eu atunci am văzut o nișă. I-am explicat Anuței că dacă se antrenează mai mult decât ceilalți copii, va fi puțin mai bună decât ei și implicit va avea șanse mai mari să câștige medalii la concursuri. Pentru a fi primul, pentru a fi cel mai bun, trebuie să fii cu un pas înaintea celorlalti. Ana m-a înțeles și a exersat. După Anul Nou sensei a selecționat-o printre cei cu care urma meargă la naționale. Și Ana a muncit și mai mult. Nu doar în weekenduri când sensei îi chema pentru antrenamentul suplimentar dar și zilnic, seara, acasă.
Azi am fost la București. La Campionatul Național Kobudo Kata Shito Ryu. Eram optimist. Știam că Ana, pentru vârsta ei, e pregătită. Poate va lua și vreo medalie. Mai știi? Și chiar a luat. Pe cea de argint. Deci fata mea e vicecampioană națională! Cu toate astea nu mă pot bucura prea tare de această performanță.
Să vă spun de ce. Sunt oarecum trist, supărat, mâhnit cred că e cuvântul potrivit, pentru că Ana merita locul întâi. Și nu sunt subiectiv. Nu spun că exercițiul din finală al Anei a fost unul mai complex decât al adversarei. Nu spun că și cei din jur au observat că Ana a avut o tehnică mai bună. Să zicem că noi suntem novici. Chibiți. Spun doar că până și sensei (pe care îl cunosc de atâția ani și de a cărui verticalitate și onestitate nu mă îndoiesc) a rămas absolut surprins când a văzut podiumul. Efectiv a crezut că secretariatul a inversat din greșeală primele locuri. Văzuse finala, dar nu a mai aşteptat decizia arbitrilor. Era clar pentru el că Ana urma să câștige. A trebuit să-i confirm că de fapt așa deciseseră arbitrii... La limită, 2-1 împotriva Anei...
Mi s-a confirmat încă o dată cât de mult rău poate face un arbitru incompetent (sau rău intenționat). M-am lovit de atâţia în viaţa mea, de ce nu s-ar lovi acum şi Anuţa? De fapt, ce mă mai mir? Orice incompetent pus într-o poziție de decizie va face, inevitabil, rău.
Problema mea era însă asta: Nişte idioţi îşi bat joc de munca unui copil. Cum pot să-i explic eu, unui copil, copilului meu, că deși a fost cel mai bun va trebui să se mulțumească cu locul doi? Cum? I-am spus: "Fată, ești cea mai bună. Dar trebuie să te antrenezi și mai mult. Și o să fii și mai bună. Și atunci trebuie să vadă toți asta."
În țara asta în care o grămadă de oameni de rahat iau decizii de rahat, trebuie să fii, nu cu un pas, ci cu trei-patru înaintea celorlalți pentru a ți se recunoaște, eventual, munca și meritele. Unde dracu' mi-a fost capul?
Vai mie, n-am cuvinte, stiu bine prin ce treci, am trait si noi asta. :(
RăspundețiȘtergereCel mai deranjant este ca ei se obisnuiesc, stii?
Peste un an, doi, o sa vorbeasca in genul: "atunci cand m-au furat...", si te enerveaza nu atat faptul ca n-a luat medalia, ci ca deja, la o varsta la care n-ar trebui sa stie, invatza cum e "viata" la noi...
Pana una alta, multe felicitari Anei, din tot sufletul, asa... Felicitari si tie Razvan pentru felul in care o cresti.
Fir-ar, m-am intristat rau!
Cristi, ce sa mai spun... Multumim frumos pentru gandurile bune.
RăspundețiȘtergereEu intradevar nu vreau ca ea sa ajunga sa spuna "m-au furat". Pentru ca dupa aceea, asa cum spuneai si tu, ajunge sa se obisnuiasca cu asta. Si apoi poate ajunge ca asta sa fie folosita ca scuza - "m-au furat" cand poate nu e cazul.
Sensei ii educa foarte frumos. Uite, eu de obicei ma duc cu 10 minute inainte de a se termina antrenamentul ca sa trag cu ochiul pe geam sa vad ce mai fac, ce le mai spune... Nu stiu cat reusesc ei sa constientizeze dar realmente ii pregateste pentru viata. Ceea ce vreau sa spun e ca nu pune accentul pe castigul material (medalii, etc) ci pe munca, pe dorinta de a te autodepasi, de a deveni mai bun.
Tocmai am luat-o pe Ana de la antrenament si sensei mi-a spus ca s-a dus sa vorbeasca cu arbitrii dupa competitie sa vada de ce au decis ceea au decis. Mi-a spus ca ei i-au spus ca intradevar Ana a a executat mai in forta decat adversara, tehnic bine, doar ca clipea des in timpul exercitiului si asta dadea impresia de nesiguranta. De la 10 m noi nu am vazut asta, arbitrii erau insa acolo. Acum nu stiu ce sa mai spun. Poate ca m-am inselat. Poate ca m-am aprins prea repede. Poate ca adevarul e undeva la mijloc. Important este ca ceea ce i-am spus eu Anei ramane inca valabil: Esti cea mai buna (si pentru mine va fi intotdeauna cea mai buna), trebuie sa te antrenezi si mai mult, si vei fi si mai buna...
Intai de toate FELICITARI!!!! Si toata admiratia noastra, cat despre arbitri faptul ca un concurent clipeste mai des dar totusi executa perfect si mai sigur (eu asta inteleg prin "mai in forta") arata ori ingustimea mintii lor ori reaua vointa. Cred ca cel mai important este ca toata experienta asta sa o ambitioneze si mai tare pe Ana si la urmatorul concurs sa nu mai aiba de ce se lega domii arbitri.
RăspundețiȘtergereMultumim Silviu!
RăspundețiȘtergere