Din 1992 când am primit dreptul de a vota, n-am ratat nici o votare. Fie că era locală, parlamentară, prezidenţială ori referendum. N-am ratat nicio ocazie. Chit că era referendum ca Moreniul să devină Mare Municipiu - ceea ce nu mi-am dorit - dar totuşi a ieșit, fie ele alegeri europarlamentare. Dacă am pomenit de referendumuri probabil că vă întrebați dacă am fost și la referendumul de demitere a lui Băse. Da, am fost acolo. Asta deși acum opt ani l-am votat președinte. Nu fac discriminări, nu ezit să recunosc când am greșit şi sanctionez într-un fel sau altul pe cei care mă dezamăgesc.
Sunt apartidic. De-a lungul anilor am votat cam cu toţi. Cu cine credeam eu că-i mai bine în acel moment. Prima oară am votat cu PDSR-ul. Apoi am votat cu CDR-ul. Au urmat PSD-ul, PNL-ul, PDL-ul, iar PSD-ul... La naiba, dacă vă spun că în '96 l-am votat pe Frunda pentru președenţie... De ce? Pentru că discursul lui m-a convins cel mai mult. Retrospectiv privind cred că votul meu a fost preponderent unul negativ. Să fie vina mea sau a lor? Clar, a lor.
Stau acum şi mă gândesc... Mă tot întreb... Cu cine dracu să votez? Cu cine? Cu hoţii de la ARD? Cu hoţii de la USL? Cu PPDD-ul? Să fim serioşi, chiar aşa de prost nu-s. Cu PNTCD-ul? Care din el? Acel 0.1% din ARD sau acel 0.1% din USL? Cu PRM? Cu UDMR? Dacă stau să mă gîndesc, ungurii în minoritatea lor şi-au maximizat întotdeauna procentele. Nu există grupare care să fi rezistat la putere mai mult. Iar în timpul ăsta şi-au văzut de afaceri.
Au ajuns să fie publicate afișe cu sloganuri: "Fur mai puțin ca ei!". Slogan al unui ecologist. Nu-i glumă, e... ad literam!!! Te doare capul. Probabil ăsta e răspunsul la lehamitea care m-a cuprins. Efectiv m-am săturat de hoţi. Fie ei mai mari sau mai mici, m-am săturat de ei. Cu ceva bani îti faci o televiziune de apartament, apoi partid şi prosteşti prostimea. Cu ceva bani devii liberal peste noapte dar îţi și păstrezi vacant postul de președinte al propriului partid de buzunar. Iar scandalurile continuă. Zilnic. Îmi vine să strig: "Gata. Duminică nu merg la vot. Duce-ţi-vă-n pula mea cu toţii!" Mi-a luat juma' de viaţă să ajung la această concluzie. Ideea se conturează, de fapt, de ani buni dar am tot sperat că ceva-ceva se va schimba...
Nimic nu se schimbă. Şi dacă aparent se schimbă, se schimbă doar cei care fură.
Am să mă duc totuşi la vot. Am să mă duc pentru că insistă Meli. Dar mi-l voi anula. Nimeni nu merită votul meu. Dându-mi votul pentru cineva ar însemna să fiu părtaş la furtişagul la care, inerent, alesul, va lua parte. Nu sunt laş, nu încerc să mă exonerez de responsabilitate dar efectiv aşa văd eu acum lucrurile. M-am ars de prea multe ori pe propriul vot. Vot, zic eu, imparţial, cântărit bine şi neinfluenţat.
Aşa că pentru cei care se încăpăţânează să voteze, pentru cei care mai au o speranţă, pentru cei care încă cred că votul lor poate face diferenţa, am doar atât să le spun: Sper să fiţi mai inspiraţi decât mine. Să votaţi bine! Bine şi pentru mine.
Hai că deabia acum mi-am făcut timp să mai scriu aici... Dacă tot spuneam ce tare va fi în anii în care Sf.Andrei pică într-o zi de vineri sau de luni, am zis să nu lăsăm pe anul viitor ceea ce putem facem acum. Şi am zis să profităm de această primă nouă zi liberă. Adevărul e că mini-vacanţa asta s-a potrivit perfect. Trebuia ca până-n Sf. Nicolae să îi tăiem moţul micuţei Elizabeth iar o zi în plus e foarte folositoare atunci când vrei să ajungi la Florenţa. Planul era aşa: vineri plecăm din ţară, sâmbătă tăiem moţul şi duminică ne întoarcem. Oana a zis că dacă tot facem drumul ăsta poate reuşim să stăm o zi în plus pentru a ne mai duce să vizităm câte ceva. Aşa a rămas.
Joi, după o redusă dar foarte concentrată şi solicitantă zi la serviciu, pe la ora două fugim spre aeroport. Aveam avion la ora cinci. Avionul are întârziere. Cam jumătate de oră. Însă pilotul ne spune că va recupera pe drum. Şi s-a ţinut de cuvânt. Ajungem la Munchen doar cu zece minute mai târziu decât era programat iniţial. Mai aveam o oră şi un sfert ca să ajungem la poarta spre Florenţa. La poartă aflăm însă că avionul, care venea de la Florenţa, nu plecase încă de acolo. Per total încă o oră şi jumătate întârziere dar până la urmă ajungem spre miezul nopţii la Oana. Cam acestea au fost singurele minusuri.
Vineri. Oana ne duce la San Gimignano. La întoarcere trecem prin piaţa Michelangelo. Admirăm panorama. Seara aflăm o veste super. Dar nu vă spun încă despre ce e vorba. Răbdare! Toate la timpul lor. Apoi Mădălin îmi arată reţeta lui de Profiterol. Apoi servesc pentru prima oară în viaţa mea un Chianti. Nu mă omor dupa el dar pot spune că am bifat şi asta de pe To-do List în viaţa asta.
Sâmbătă, din criză de timp renunţăm la plimbarea la Siena dar ne mai plimbăm prin Florenţa. Cu ocazia asta urcăm în Campanile di Duomo. Sau Giotto's Campanile. Sau Turnul-Clopotniţă mai pe româneşte. 414 trepte, dar panorama din vârf bate la fund panorama din piaţa Michelangelo. Savurez o fiorentină. Un fel de turtă dulce, ceva mai tare, cu stafide, migdale şi pe jumătate învelită în ciocolată. Seara, Mădă îmi demonstrează cum se face Tiramisu. Tăiem moţul lui Elizabeth. Dacă Meli a ţinut-o în braţe la botez, eu îi tai moţul. Beau un pahar de Brunello di Montalcino. O să mă omoare Răducu dacă află ce scriu despre el, dar nici Brunello nu m-a dat pe spate. Ce vrei mă? Sunt ţăran. Nu-mi place alcoolul. Nici măcar ăla bun. Sau, mă rog, foarte bun.
