Dacă stau să mă gândesc la weekendul care tocmai a trecut, pot spune că am avut parte de bonusuri peste bonusuri. Sâmbătă până-n prînz am ieşit împreună cu Leo şi Alex la o tură pe Valea Lungă. Când am ajuns înapoi în oraş Meli cu Ana erau la masă la ai mei. Cheile mele erau la Meli, aşa că am mai făcut o tură până la Iedera. Faptul că cheile mele erau la Meli a fost şi ăsta un bonus. Bonus că nu le-am pierdut. Înainte de a pleca, când am umflat roţile bicicletei lui Alex şi mi-am uitat cheile pe trotuar. Trotuar unde au stat aproape o oră până am sesizat lipsa lor şi am sunat-o pe Meli. Bine că le-a găsit unde le lăsasem.
Seara, alt bonus. Am mers cu Meli la Leo. Ne-a invitat la o revedere. Mini-revedere pentru că ne-am strâns doar şase foşti colegi: noi doi, Leo, Raluca, Anca şi Flori. Mini-revedere dar maxi-voie-bună. Nu ştiu de când n-am mai râs atât şi cu aşa poftă. Stat de vorbă. Depănat amintiri. Simţit excelent.
Duminică la prânz au venit într-o scurtă vizită Cătă şi Bogdan, viitorii noştrii fini. Bonus. Apoi dupăamiază am plecat cu băieţii cu bicicletele. Propusese Alex sâmbătă să facem un traseu pe Tisa apoi Vârful lui Stanciu, Ocniţa. Zis şi făcut. Grup mai mare. Eu, Gabi, Alex, Dimi şi Olimpiu. Bonus. Seara am văzut că s-a făcut preselecţia la SNFT. Şapte fotografii selectate. Alt bonus. Cum ziceam, bonusuri peste bonusuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu