"Ştiu că nu am mari şanse să iau încă un premiu la SNFT dar totuşi să vă prezint nominalizările." Aşa ziceam duminică după ce şapte din fotografiile mele au trecut preselecţia la SNFT 16.
Ştiam, dar nu pot spune că nu speram. Gândeam aşa: La "Munţi de legendă", n-am şanse. Sunt multe peste. La "Portret", poate-poate. Poate fotografia Anuţei mici. (Ana mea e Ana mare, Ana lui Flori e Ana mijlocie şi Ana Ancăi e Ana mică). Dar, cine ştie? Sunt şi aici multe bune. La "Turist pe mapamond" n-am şanse cu turnul meu. Prea clasic. Şanse ar fi la "Sporturi". Am două în finală. Şi sunt doar 23 care au trecut de preselecţie. Hmmm, oare?
Mă întorceam pe seară de la Ploieşti. Se pune bariera. Hai băi frate, iar? De dimineaţă am stat mai bine de zece minute la aceeaşi barieră. Culmea, şi acum tot 3-4 maşini în faţă. Zece minute aici? Hai să mă uit pe net. Poate au afişat câştigătorii... I-au afişat. Mamă! Să vedem... Munţi... Nu... Erau clar mai bune... Portret... Nu... Sporturi ... YEEEES! Meli: Ce-i? Eu: Am câştigat! Ana: Ia! Ia să văd!... Bravo tata!
Hmmm. Am câştigat! Dar acum trebuie să mă pun iar pe treabă. Acum doi ani am participat cu "prospături" însă anul trecut şi acum am ajuns pe podium cu fotografii cam vechiuţe. Ceva nou Răzvane? Trebuie. Dacă vreau Marele Premiu, trebuie. Glumesc. Glumesc! Pe bune, glumesc! Îmi ajung premiile astea. Cui nu i-ar ajunge?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu