Am fost dis-de-dimineaţă o fugă la Carrefour. Ana de vreo săptămână tot întreabă cînd ne mai ducem la Ploieşti. Văzuse data trecută un joc şi voia neapărat să i-l luăm. Mi l-a descris cum arată, mi-a spus exact pe ce raft îl găsesc, mi-a spus şi preţul - era acceptabil, altfel nici nu încăpea discuţie - deci nu ar fi trebuit să existe nici o problemă. Ana rămâne acasă cu nana şi bunicu.
Noi mergem la Carrefour. Găsim jocul. Ne ducem la casă. Surprise! Preţul e de 4 ori mai mare decât cel afişat! Go fuck yourselves! O sunăm pe Ana şi îi explicăm că în niciun caz nu i-l luăm. Bunicu, proaspăt operat, şi probabil profund emoţionat de modul cum a fost primit acasă de către Ana, spune că va suporta el. Dar noi nici nu aveam atâţia bani la noi. Iar la urma urmei, nu era vorba neapărat de preţ, era vorba de un principiu aici. Ca să nu mai spun că cu banii aceia putea să-şi ia alte lucruri mult mai interesante. În fine, a rămas ca după ce Ana termină antrenamentul de karate, mâncăm de prânz şi apoi mergem cu toţii.
Se face dupăamiază. Ne întoarcem. Dar întâi să intrăm la Metro. Să vedem ce găsim şi pe acolo. Surprise! Găsim acelaşi joc! Cu preţ 10% mai mic decât la Carrefour! Apoi - afiş mare - La preţul de la raft se aplică la casă o reducere de 40% pentru jucării. Unde ne duce asta? LA APROAPE JUMĂTATE DIN PREŢUL DIN CARREFOUR! Rezultat: Toată familia, fericită.
Ieşeam din Metro. Ana face un semn spre Carrefour şi zice cu lehamite: "Ăştia zic că se bat cu preţurile..."
Iar eu în gândul meu: "... şi preţurile câştigă mereu..., ..tu-le..."
