Weekend ca la carte

Totul a început vineri. La serviciu, o zi ca celelalte. Vorba lui Perry. Same shit, different day. Spre prânz, pe lângă faptul că eram în criză de timp, au început discuţiile cu colegii despre revederea de 20 de ani. De la terminarea liceului. Anca, Leo, Raluca, Gabi, Flori, George... Nici nu mai ştiu. Cert e că că ajunsesem să discut cu doi în acelaşi timp. În fine, se face 14:15. Du-o repede pe Anuţa la examenul pentru centură. Fă-i repede şi o poză, că de, e probabil ultima oară când o vezi cu centura portocalie. 

Trei ore mai târziu ia-o repede de la karate şi fugi la şcoală. Serbarea absolvirii abecedarului. Alte două ore. Se face aproape opt seara. Măcar juma' de oră tot ies cu bicicleta. Chiar dacă începuse să picure. Trebuia să scot Cubuleţul, pe Tisa-Iedera. L-am luat de luni din service şi nu-l probasem deloc...

Sâmbătă. Cum se luminează, cum mă trezesc. Emoţiile. E ziua în care vom fi naşi pentru a doua oară. Spală maşina, ia florile, ia-i pe bunicii Cătălinei, la 9 eram pe drum spre Bucureşti. Emoţionanta cununie civilă, superba petrecere de după (nunta va fi anul viitor). Plecat pe la nouă jumate seara înapoi spre casă. Ajunşi după unsprezece. Fetele, culcarea repede, că mâine aveţi excursie cu clasa. Pe mine mă prinde unu noaptea tot treaz.

Duminică. Trezirea la 6:30. La 7:30 pleca autocarul. De data asta s-a dus Meli cu Ana în excursie pentru că, de, e şi preşedinta comitetului de părinţi şi a trebuit să se ocupe de organizarea ei. În plus, nu mai departe de sâmbăta trecută fusesem cu Ana la Râmnicu-Vâlcea. Cupa României, unde apropo am luat argint la kata si bronz la kumite (trebuie să rămână şi asta scris undeva). Bun. Eu? Zi liberă? Somn de voie? Nuuu. Ne-a (pe mine şi pe Gabi) convins Sorin să facem tura pe Proviţa. He, he, de când vorbim de ea... Nu fusesem niciodată pe acolo dar auzisem   că au refăcut drumul. Şi mamă, ce drum! Absolut Superb! Cireaşa de pe tort a fost prima căţărare.

Prima căţărare serioasă a zilei. Pantă 30%! Am auzit că acum vreo doi ani au asfaltat acest drum care se făcea înainte la picior peste deal spre Proviţa de Sus. Ne-am şi fotografiat cu indicatorul de la bază. De acum, ăsta-i micul meu Zoncolan. La numai 22 km de casă! Pe bune, nu ştiu câte căţărări de acest fel pot fi găsite în ţară. Nu ştiu. Nici nu îmi mai pare  rău că am ratat etapa a doua a Triadei MTB. 2012. Cea de la Braşov. Întors acasă, odihnit puţin, apoi făcut încă 12 km pe medicinală uitându-mă la finala de la Queen's. Meşterit apoi la medicinală. Că începuse să scoată zgomote ciudate. Aşteptat fetele, făcut turul părinţilor, întors acasă, teme, culcare.

Weekend plin, obositor, dar dacă m-ar întreba cineva, l-aş retrăi fără a clipi. Fără a schimba nimic din el. Absolut nimic.