B.A. (Biciclistul Anonim)

Bună seara. Mă numesc Răzvan şi nu am mai mers cu bicicleta de patru săptămâni. Nu am mai mers la modul serios. Adică zi de zi... Şi măcar timp de o oră... Oră în care să curgă apele pe mine... Să fie nevoie să schimb cel puţin două tricouri...

M-am ţinut tare până acum şi aproape am reuşit. E drept, cursurile, lucrul suplimentar şi durerile de genunchi m-au ajutat să stau departe de biciclete. Tot cursurile, dragele de ele, au făcut tot posibilul să mă ţină departe de ispită. Datorită lor am ratat şi Turul Flandrei şi Paris – Roubaix-ul. Dar trebuie să recunosc că am fost slab. Am căzut în păcat şi le-am urmărit în reluare după miezul nopţii... Am încercat şi alte lucruri... Am încercat să mănânc mai puţin... Să nu fie nevoie să mă urc iar pe bicicletă... Culmea! Aproape că mi-a ieşit şi asta...

Acum însă, nu mai pot... Simt cum cedez... Nu mai rezist... Nu mai vreau să vin la aceste întâlniri... O să spuneţi că sunt slab, că nu am voinţă, că trebuie să regăsesc motivaţia, dar credeţi-mă... Nu mai pot! Vreau să merg din nou cu bicicleta! Nu, nu cu medicinala... După o iarnă aşa de lungă m-am săturat şi de surogaturi... Vreau să merg cu o bicicletă normală... Nor-Ma-Lă! Cu un prieten alături... Sau chiar şi singur... Doar eu şi gândurile mele... dar din nou pe bicicletă...

Cam atât am avut de spus. Dacă la întâlnirea de săptămâna viitoare nu apar veţi ştii că sunt un caz pierdut. Veţi ştii că pentru mine ispita a fost mult prea mare... Că am rămas... un biciclist...