Ziua a treia

Ziua a treia. A mini-vacanței. Sau ce o fi ea. Pe la prânz termini ce ai de făcut. Zici că poate ieși o tură. Cu bicla. Termometrul arată 8.7˚C. E aproape ora trei. Dar oricum nu ai chef să faci mai mult de 20-25 km. Că ieri ai dat gata Fondo-ul. Și pleci. Soarele strălucește. E Decembrie. Mai e și cod galben anunțat mai pe seară. Chiar așa să fie? Și mergi. Și admiri cerul albastru. Și norii pufoși dinspre nord. Oprești pe ici, pe colo. Mai faci o poză, două. Și până la urmă ajungi la izvor. La Ruda. Deși de acasă plecaseși cu gândul de a urca spre Vârful lui Stanciu. Îți umpli bidonul. Cu apă proaspătă. Mai pierzi vreo două-trei minute. Fotografiind frunza ce dă rotocoale la izvor. Apoi, în timp ce te urci iar pe biclă, auzi cum măzărichea face ca pădurea să foșnească. Și realizezi că cerul a devenit dintr-odată gri. Aproape negru. Și că măzărichea nu e măzăriche. E ploaie. Iar după doar două minute ai pantanonii uzi. După alte două minute pantalonii sunt leoarcă. La fel și adidașii. Dar măcar de la brâu în sus parcă e mai bine. Avem jachetă. Avem cagulă. Avem și fes. Avem și niște mănuși care cât de cât își fac treba. Dar chiar și așa nu mergi fără oprire până acasă. Nu. Mai oprești să faci poze. Exact pe podul unde cu jumătate de oră în urmă făceai poză la biclă. Și se vedea chiar și umbra ei. Deci era soare. Acum ploaia o dădu în măzăriche. Și oprești și mai încolo. Că simți că nu ai făcut destule poze. În timp ce măzărichea îți ciupește fața, zâmbești tâmp. De ineditul situației. Adică de ploaie ai mai fost tu prins. Chiar de mai multe ori. Dar era vara, nu iarna. Și în curând ajungi acasă. Trec cinci minute. Cât să dai cu puțină apă pe biclă. Să nu o lași cu nisip pe ea. Și ploaia se oprește. Și cerul devine iar majoritar albastru. Așa cum era acum o oră. Doar tu ești leoarcă. Însă cu câteva poze în plus la portofoliu. Și cu o poveste de spus.