luni, 21 septembrie 2015

Contratimp

Anul trecut pe vremea asta vă spuneam că sunt puţin dezamăgit. Unul din motive era că nu am ajuns la Campionatul Naţional pentru Amatori. Dar îi spuneam lui Florin că întotdeauna există şi anul viitor. Doar sănătoşi să fim.
Aproape imediat mi-am făcut un plan de pregătire şi culmea, chiar m-am ţinut o vreme de el.  Până şi planul de a da jos ceva kilograme a mers. Oarecum a mers. Că am dat jos doar trei din cele cinşpe' propuse. Nu conta, rezultatele de vedeau. Scoteam timpi din ce în ce mai buni... 
Apoi, dezamagire. Campionatul a fost decalat şi pus în Mai ... pentru ca la scurt timp şi să dispară de tot din calendar...
Acum trei săptămâni aflu că totuşi campionatul se va ţine. Chiar dacă vedeam după o perioadă nebună în care şi serviciul dar şi condițiile meteo au luptat împotriva ieşitului pe bicicletă - apoi şi concediul a complotat un pic și el - mi-am zis: La naiba! Trebuie să mă duc! Chiar dacă sunt ieşit din formă, măcar sunt foarte odihnit! ...
Şi ... Am fost ieri. Şi ... Am terminat pe locul 20 la categorie (+40 ani) din cei 23 care s-au prezentat la start. 
Oricum să știți că nu m-am dus să mă compar cu alţii. M-am dus pur şi simplu pentru o evaluare personală. Care să-mi servească pe viitor ca reper. Atât şi nimic mai mult. 
Acum, de ce să nu recunosc că sunt un pic încântat şi de media scoasă: 34.2 km/h. Plecasem de acasă cu un target destul de sus plasat pentru mine: 32 km/h. Adică media ultimului clasat anul trecut... :)) 
Deci da, sunt mulţumit de mine. Apoi, dacă insistaţi şi doriți să mă comparați cu ceilalţi, pot spune că nici locul 70 din cei 97 câţi au luat startul nu e de colo... 
Se putea mai bine? Nu. În acest moment, nu. 
Dar nici prea rău nu-i... pentru un tânăr de +40 de ani...

6 comentarii:

  1. Felicitari pentru medie! Imi pare tare rau ca nu am reusit sa vin si eu, la anul sper sa nu mai pierd ocazia, desi vad ca le aman de la an la an. :)

    Numai bine,
    Florin V.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ehehe Forin... Chiar si asa... Tu tot mai ai sansa sa prinzi campionate in care sa concurezi la categoria 30-39 ani.
      Eu m-am infipt direct la +40 de ani ... :)))

      Ștergere
  2. :)) ... pai la 30-39 e lupta grea, pana si Frunzeanu intra in categoria asta. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) ... Norocul tau e ca Marian nu mai e amator de mult... :))

      Dar te astept la +40 ani ca sa te bati cu niste baieti gen Basso, Razvan Ilie sau Nicusor Panaitescu... Asta presupunand ca Marian va trece la "amatori" si nu vei mai avea loc de el... :))

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. da, ai dreptate si tu. Macar la 30-39 sunt mai multi si ai sanse sa iesi ca procentaj mai sus. Noi sa fim sanatosi. Eu imi doresc sa nu mai pierd asa mult iarna asta. http://florinvasilescu.ro/wp/?p=395

    RăspundețiȘtergere