Am avut parte de un weekend tare mişto. Să vă povestesc. Sâmbătă am plecat de dimineaţă spre zimbrăria de la Bucşani. Concurs. ZNXC14. Eu cu Ana la Family. Meli spectator/susţinător. A venit şi Olimpiu. Şi Gabi cu familionul. Olimpiu la traseul zimbrilor, Gabi cu Alex la Family.
Luat pachetele, pus numerele, plimbat puţin prin parc pentru a încălzi una bucată Anuţă şi aşteptăm startul. Start care a întârziat puţin. Dar n-a fost bai. Plecăm, ne menţinem în prima jumătate. Fără a forţa pentru că urma bucata în urcare. Urcăm, zic eu mai bine ca anul trecut. De fapt cu mult mai puţin push bike decât anul trecut. Strava mă contrazice însă acasă. Pe urcare am avut un timp cu 4 minute mai slab ca anul trecut. În fine. Trecem prin punctul de alimentare. Fără să pierdem timp ca anul trecut. Urmează coborârea. Puteam forţa mai mult dar am preferat siguranţa. Apoi o luăm la dreapta pe forestierul ce ne scotea "la stejar" (locul pe unde intrasem în pădure). Până acolo am avut parte de vreo 7-8 bălţi pe toată lăţimea forestierului, bălţi pe care le-am ocolit pe margine, fără grabă, la unele chiar dându-ne jos de pe bicle anulând astfel şansele fotografilor de a imortaliza imagini memorabile cu noi. Tot pe acolo pică şi lanţul biciletei Anuţei. Mai pierd un minut pentru a i-l pune la loc. Un comisar m-a ajutat şi mi-a ţinut bicicleta puţin ridicată cât m-am chinuit să-i deznod lanţul. Mersi! Ajungem la stejar, suntem direcţionaţi la stânga pe la marginea pădurii. Mai dăm de bălţi şi pe acolo dar oricum mult mai puţine decât ar fi fost dacă traseul rămânea, ca cel de anul trecut prin pădure. Trecem prin porumb şi ieşim iar la asfalt. Go! Go! Go!
Ana a terminat pe locul doi la clasa ei şi a avut al treilea timp la fete. Fetiţa care a câştigat clasa a avut un timp mai bun cu două minute. Stau acum şi mă gândesc dacă trăgeam pe urcare la fel ca anul trecut, dacă nu ocoleam bălţile din pădure ca domnişoarele şi dacă nu ne pica şi lanţul, oare unde ne-am fi clasat. Probabil că pe primul loc la clasa. Dar nu ştiu dacă aş fi savurat cursa la fel de mult. Aşa ne-am bucurat de privelişte, de atmosferă, de competiţie în general. A fost o cursă super-relaxată pentru noi. Aşteptând ora pentru premiere am mai făcut o plimbare de vreo 20 km prin Răţoaia, Băleni şi Racoviţă.
Spre seara m-am întâlnit cu colegii din gimnazială. Pe unii din ei nu-i văzusem de 26 de ani. Pălăvrăgeală. Râsete. Catching-up. Câţiva colegi au fost adevărate revelaţii pentru mine. Am stat cu ei până după miezul nopţii. Nu ştiu cât era ora dar de culcat sigur m-am culcat după ora două.
Trezit pe la şapte. Deşi nu mă simţeam în putere juma' de oră mai târziu mă urcam pe bicicletă. Aveam trei variante:
- 110 km ca să termin Shimano Summer Challenge cu o săptămână mai devreme decât termenul limită.
- 130 km ca să bifez în acelaşi timp şi Gran Fondo-ul pe august
- 161 km să bifez în afară de cele două şi SiS Challenge-ul cu ale lui 100 mile făcute într-o singură tură.
Mie nu-mi prea plac jumătăţile de măsură aşa că probabil bănuiţi ce am ales. 162 km făcuţi în aproape şapte ore. Pe o căldură şi un soare de nedescris spre prânz. Nu vă mai spun că Strava era să-mi joace feste tocmai acum. Pentru prima oară. Mi s-a blocat exact când mă pregăteam să salvez tura. Am crezut că am îmbulinat-o. Mă şi vedeam făcând alţi 160 km pentru o amărâtă de insignă digitală... N-a mai fost cazul. Mi-a luat până la urmă distanţa totală: 162.5 km. Nu contează că după Strava tura mea a început la zece şi jumătate. Nu contează că ultimii 40 km GPS-ul a cam luat-o prin bălării. Bine că mi-a salvat distanţa corectă şi am terminat trei challenge-uri dintr-o suflare.
Ăsta a fost weekendul trecut. Un weekend mişto. Tare mişto.
