Vise

Acum vreo săptămână am avut un vis. Coşmar, mai bine zis. M-am trezit brusc. Simţeam că nu mai am aer. Iar inima-mi bătea puternic. Ziceai că vrea să-mi sară din piept.

Se făcea că mergeam noaptea cu maşina. Singur. Drum neluminat. Cu multe curbe. La un moment dat se sting farurile. Încerc să-mi continui drumul. Dar era beznă. Nu reuşeam să văd nimic în faţă. Mi-e frica să nu ies de pe şosea. Opresc maşina. Orbecăind mă dau jos. Şi mă trezesc. După ce mi-am mai revenit, n-a mai fost chip să adorm. Am început să mă gândesc la ce naiba a însemnat acel vis. Cea mai simplă explicaţie ar fi că Touranul meu e o maşină de rahat. La câte vizite în service are ea la activ, chiar nu m-ar mira dacă într-o seară sistemul electric m-ar lăsa baltă. Am ajuns nici să nu mă mai enervez când ceva se strică. Duc maşina în service şi când e gata, mă duc să o iau. Că trec zile, săptămâni, nu mai contează.

Totuşi eu nu prea conduc noaptea. Atunci? Altă explicaţie, care sună ca una dată de vreun psiholog, ar fi aceea că, după moartea lui mamaie, încă sufăr şi sunt dezorientat. Că s-a stins "lumina", că vreau să-mi continui "drumul", dar nu ştiu ce să fac şi încotro să mă mai îndrept. În fine. Mai am de rumegat până-i dau de cap.

Azi noapte, spre dimineaţă, am avut alt vis. Plăcut de data asta. Se făcea că mă plimbam prin Praga. Oraşul cel mai recent adăugat pe lista favoritelor. Dupa ce m-am tot plimbat eu pe acolo, am plecat cu maşina spre Paris. Paris în care am ajuns în nici cinci minute. Maşină bună. Nu mă întrebaţi de maşină, că nu ştiu ce era. Nici nu contează. Poate că drumul era o scurtătură. Sau poate că Parisul nu era Paris. De fapt, sigur nu era. Era o struţo-cămilă. Că avea Turnul Eiffel. Dar era plasat într-o piaţă genul Place de la Concorde. Că avea un fel de Arc de Triumf dar semăna mai mult cu Marble Arch. Iar arcul nu era plasat nici pe Champs Elysees nici la intrarea în Hyde Park. Era pe un bulevard care semăna mai mult cu Bulevardul Unirii. Apoi Parisul ăla mai avea şi nişte clădiri în genul celor proiectate de Gaudi. Dar erau încă în construcţie. Precum Sagrada Familia. Ce să mai... O struţo-cămilă, cum ziceam. Paris, Londră şi Barcelonă la un loc. Stiluri complet diferite dar care se amestecau într-un binecunoscut, neaoş şi bălţat stil românesc. Dar. Dar! Acolo ... mă ... simţeam ... ca ... acasă... Şi m-am tot plimbat ... Şi am tot visat frumos...