E ceva vreme de când nu am mai scris despre tenis. N-am mai jucat un meci din decembrie. Meciuri la TV, disputate de curând, meciuri care să merite a fi menţionate, n-au fost prea multe. Să iau Roland Garros-ul spre exemplu. Aş revedea un Nadal-Isner din primul tur, un Monfils-Ferrer din al patrulea şi cam atât.
Ar mai fi un meci frumos şi semifinala dintre Nole şi Roger, dar pentru un fan al lui Nole, ar fi un meci dureros de revăzut şi retrăit. Atât de aproape de a ajunge nr.1 mondial. Atât de aproape de a egala recordul lui McEnroe ca număr de meciuri consecutiv câştigate într-un an. Dar... asta a fost... Roger a jucat acel meci aproape fără greşeală, aşa cum o făcea doar în zilele lui de glorie. Nu-i nimic. E doar o chestiune de timp până Nole ajunge numărul unu.
Acum, ar trebui acordat timpul cum trebuie. ERA o chestiune de timp pâna Nole AJUNGEA numărul unu. De ce? Pentru că ESTE numărul unu. De fapt, de luni. De luni va fi oficial. Tocmai l-a învins, după un meci absolut superb, pe Tsonga în semifinale, la Wimbledon. Ceea ce înseamnă că indiferent ce se va întâmpla în finală, de luni va fi noul număr unu.
Îl urmăresc pe Nole de vreo patru ani, de la primele lui apariţii "pe sticlă". Mi-a plăcut jocul lui şi rapid i-am devenit fan. Chiar dacă jocul avea plusurile şi minusurile lui. Nu am negat asta nici când câştiga, dar nici când pierdea. Dar acum, modul brusc în care Nole a reuşit să se adune, să-şi pună la punct jocul, şi tot ce a obţinut el în doar jumătate de an, a fost absolut UI-MI-TOR!
De luni Nole este noul număr unu mondial. Merită acest loc. Cu prisosinţă. Cine spune altceva, ori habar n-are cu ce se mănâncă tenisul, ori e răuvoitor.
Îmi trece prin minte o glumă. Puţin răutăcioasă, ce-i drept. Am citit-o cu ceva vreme în urmă pe un forum al British Eurosportului. Nu are un fundament solid dar efectiv nu mă pot abţine să zâmbesc atunci când mi-o readuc aminte:
- Tată, când o sa fiu mare vreau să joc ca Nole.
- Foarte bine fiule! Şi Roger vrea asta!
