Which way?

When we meet real tragedy in life, we can react in two ways, either by losing hope and falling into self-destructive habits, or by using the challenge to find our inner strength.

Dalai Lama

Vic reloaded

Ana (10 ani) discuta cu Vic (8 ani)...

Ana: Eu am un prieten

Vic: Şi eu am 7 prietene. De fapt, iubite!

Ana: Trebuie să te hotărăşti la una.

Vic: Ştiu. Dar a zis mama că până la liceu mai am timp.

Eu: Vic, când ajungi tu la liceu, să-mi spui câte din astea 7 îţi mai plac...

Vic: Păi cred că vreo 10!

Am ales

Citat: "Logica-mi spune: ROKH! ROKH! ROKH! Inima-mi spune: Ia-ţi o Dogma! Ia-ţi o Dogma!"

Pentru că "Big 40" se apropia şi probabil şi criza de care vorbeam în iulie anul trecut, vă anunţ că m-am hotărât. Am ales cu inima. Dar şi cu logica.

Numele ei e Roubaix. Specialized Roubaix! SL4 Elite. Alb cu roşu.

Happy Birthday to me!

Nota: Mincă (ştii că ăsta e un apelativ prietenesc, da?), dacă citeşti asta, să ştii că nu are absolut nici o legătură cu tine sau cu preferinţele tale. Oricum, cine seamănă se adună, nu?

Nota bis: Cristi... Nu mustăci! Nici tu Olimpiu. Nici tu Gabi. Leo, nici să nu te gândeşti! Şi nici tu, prietene, oricine ai fi!

Matematician vs. Inginer

Un matematician şi un inginer au fost de acord sa participe la un experiment. Amandoi au fost plasaţi într-o cameră în care, pe un pat, se afla o frumoasă şi dezbrăcată femeie. Experimentul le permitea ca la fiecare 30 de secunde să parcurgă jumătatea distanţei ce îi despărţea de femeie.

Când a auzit despre ce e vorba, matematicianul a exclamat:

- Nu are rost! şi a dat să plece.

Inginerul a fost de acord sa continue experimentul. În drum spre uşă matematicianul i-a strigat:

- Nu înţelegi? Nu vei ajunge niciodată la ea!!!

La care inginerul replică:

- Nu contează! La un moment dat voi ajunge suficient de aproape pentru ceea ce mi-am propus.

My first century ride

Century ride. Cursă sau tură de peste 100 mile. 160.9 km. În mai puțin de 12 ore. Aveam de ceva vreme în cap să fac una. Cum Challenge-ul Gran Fondo pe Strava, în martie, presupunea să faci cel puțin 160 km, why not?

Azi a fost ziua aleasă. M-am urcat pe bicicletă la 7.45. Zero grade. Răzvan rezistă. 

Aveam în plan să fac patru plimbări până-n Vârfuri. Prima, frig frate. Și vânt. A doua, a început să se încălzească. Vânt si mai tare. La întoarcere dau peste Viorel în Iedera. Apoi în Moreni cu Gabi. Începe a treia. Merg cu Gabi câteva sute de metri după care mă îndeamnă să o iau înainte. Să merg în ritmul meu. O iau înainte. Mă abat puțin până la pompa de pe Ruda unde îmi umplu iar bidonul. Făcusem cam 92 km. Am plecat în urmărirea lui Gabi. Dar nu mă mai simțeam în largul meu. Deja mi se făcuse foame. Vedeam în fața mea doar smochine, biscuiți și ciocolată. M-am întâlnit cu Gabi în Vârfuri. Dar m-am oprit să-l sun pe Sorin să-l rog să ia niste bani cu el. Urma ca a patra tură să o facem împreună. Apoi dinspre Cojoiu tocmai cobora Horațiu Campian cu soția și cu încă un prieten, Horia. Am mai stat și cu ei câteva minute de vorbă. Pe Gabi l-am mai prins deabia în Moreni. Și asta pentru că se oprise să stea de vorbă cu Sorin. Deja nu mai puteam. L-am rugat pe Sorin să-mi împrumute banii ca să cumpăr ceva. Biscuiți, ciocolată, apă. Vine și Olimpiu. Apoi și Alex cu Ionuț și plecăm. Trecem pe lângă casa Ancăi. O văd spălând mașina. Îi strig că a ratat o pată la care ea îmi spune că unii muncesc în timp ce alții se plimbă. Sau au prea mult timp liber. Ceva de genul ăsta.

La intrarea în Valea Lungă, surpriză! Mă ajung blestemele Ancăi. Mi se rupe urechiușa de la schimbător. Făcusem 139.2 km. Nu aveam chef să renunț. Sun pe tata. Mă recuperează și mă duce acasă. Strava arată 148.1 km. Deci la finalul turei Strava trebuie să-mi arate peste 170 km ca să fiu împăcat cu gândul că am terminat challenge-ul. 

Îmi iau Cubulețul și plec. Valea Lungă. Zic hai să întorc prin Moșia Mică. Surpriză. Plăcută de data asta. Am dat peste Gabi Moșneag. Am stat vreo zece minute de vorbă cu ea și soțul ei. Înapoi spre casă. Cu mic ocol iar până la pompa de pe Ruda. Acasă Strava-mi arată 184 km. Dar după sincronizare 183.8 km. Foarte bine și așa. Kilometri reali pe bicicletă 174.9 km. Cei 8.9 km în mașină cu tata nu-i pun la socoteală.

Ce am învățat azi? Am învățat trei lucruri. Unu: Tata este acolo să te ajute întotdeauna. Știam asta. Doar am reiterat. Doi: E bine să ai niște bani la tine. Pentru mâncare sau transport. Știam și asta. Trei: E foarte bine să ai două biciclete. Una de bază. Și una de rezervă. Care la o adică să o poți folosi în caz de urgență. Ca acum. Că nu e ea tot de șosea... Asta e... Dar poate lucram la acest aspect în viitor. Oricum Cubulețul are și el avantajele lui.

Bun. Cam asta a fost prima mea century ride și judecând după toate cele scrise mai sus nu cred că o voi uita prea curând.