Piţiponcii

Încă una şi mă duc. Atât mai spun de subiectul LaLa Band şi gata, îl închid.

Mă duc ieri cu Ana să o luăm acasă pe soacră-mea. Se urcă Babi în maşină şi zice spre Ana:

- Ei, cum a fost aseară?

- Am dus-o să vadă piţiponcii, răspund eu înainte ca Ana să deschidă gura.

- Heeei! Ne jigneşti specia, sări Ana ca arsă.

Cât adevăr... Acum, ce să fac? ... Să râd în continuare? ... Sau să plâng? 

Cred că o iau tot în râs şi văd ce se poate îndrepta.

Continuare

Continuare la ceea ce am postat ieri. Aseară am avut ocazia să văd ce-i cu LaLa Band-ul ăsta.  Ce pot să spun e că am văzut de ce au atâta lipici la puştime. De ce se vând aşa bine. Per total, să spunem că sunt OK. Nu intru în analize pentru că ar fi multe de spus. Dar asta nu înseamnă că retactez termenul de piţiponci. Nu. În comparaţie cu Radu Beligan, asta sunt. 

De vreo câteva ori au spus că "suntem LaLa Nation". Părerea mea e că vom fi în curând Tra-La-La nation. Asta, dacă nu "suntem" deja.

Egoistul

Acum trei săptămâni am trecut prin Ploieşti să-i iau Anei bilet la LaLa Band şi văd că cu doar cu o zi înainte, tot la Casa Sindicatelor, vine Radu Beligan cu Egoistul. Aşa că pe lângă cele două bilete la LaLa am luat şi două bilete la Egoistul. Pentru mine şi Meli. Ana ştiam că va avea antrenament la karate şi că nu va renunţa la el chit că soarbe piesele de teatru mai ceva ca desenele animate.

Bun. Şi ajungem noi aseară la Egoistul. Surprise! La intrare, pe afiş: ANULAT! Rahat! Mă duc la casa de bilete unde mi se returnează banii. Întreb totuşi de ce a fost anulat. "Păi s-au vândut doar 100 de bilete. Când sala are 700". Dau să plec. Dar mâine? Se ve ţine LaLa Band-ul? "Da... Cum să nu?"

Şi atunci cum dracu să nu ajungi să te întrebi ce se va alege de naţia asta? Un oraş ca Ploieştiul, plus împrejurimile (că acolo l-am văzut pe doctorul Hermenean) nu e în stare să strângă decât 100 de doritori în a-i savura pe Beligan şi compania, în schimb nişte piţiponci joacă a doua zi cu casa închisă. Iar asta, în condiţiile în care un bilet la Egoistul costa jumătate din biletul VIP pe care trebuie să-l plăteşti pentru a-i vedea pe lălâi.

Primăvara

Da, în sfârşit a ajuns şi la noi.

Legenda spune...

Legenda spune că atunci când nu poţi dormi noaptea, eşti treaz în visul altcuiva. 

Acum, pe bune... Care n-ai mă, loc de mine?

Visul

Acum aproape două săptămâni am avut un vis. Un vis cam ciudat. Am visat că doi peşti săriseră dintr-un acvariu. Iar eu toată noaptea am alergat să găsesc un alt acvariu în care să-i pun. Ţineam câte unul în fiecare mână şi căutam orice sursă de apă ca să-i menţin în viaţă. Chiar şi câteva picături dacă găseam pe undeva, cu ele îi udam aşa cum fac salvatorii cu balenele sau delfinii eşuaţi pe plaje. Ştiu, balenele şi delfinii sunt mamifere, dar ideea era că voiam să-mi menţin peştii în viaţă. Bun. Într-un final, spre dimineaţă, am găsit un acvariu în care să pun cărăşeii. S-au întors acolo unde le era locul.

Două săptămâni mai târziu, realizez că după 13 drumuri la Bucureşti în 11 zile, am fost nu un salvator - salvatorii sunt nişte doctori excepţionali - ci un fel de cărăuş. Cărăuş pentru ambii mei părinţi. Dar de azi sunt amândoi iar acasă. Acasă, în acvariul lor. 
Cine spunea că visele nu devin realitate?

Florinul este...

Ana citea Fluierarul Pestriţ din Hamelin... La un moment dat dă peste un cuvânt nou... "Florini"...

- Ce sunt ăia "Florini"? 

- Păi, ce să fie... Florinul e o monedă folosită în Florenţa... zice Meli.

- În Florenţa? Nu cred. Acolo se foloseşte euro...

Am zis că mă piş pe mine de atâta râs.

D'ale Anei (februarie-martie 2013)

- Ana, nu te mai uita cu binoclul când maşina merge...
- De ce?
- Pentru că ameţeşti şi vomiţi
- Da? Vreau să vomit.
- De ce?
- Ca să nu merg mâine la şcoală. Aşa face Petruţ.

Are fata asta o memorie... Într-o dimineaţă:

Meli: - Uite ia caietul ăsta pentru la lectură.

Ana: - Bine. Dar are două foi deja scrise. 

Meli: - Nu-i nimic le rup acum. Sunt cuvinte cu "ge" şi "gi".

Ana: - Da. Le-am scris când am fost cu maşina în Italia.

Nota redacţiei: Acum mai bine de un an "am fost cu maşina în Italia"

Pe Ana o durea în gât. Meli îi spune: "Vorbeşte şi tu mai puţin". Pleacă Meli. 
Ana, încet: "Da... Da... La Paştele cailor!". 
Apoi, spre mine: "Tata, dar ce înseamnă Paştele cailor?"


După vreo două săptămâni de stat acasă, din cauza varicelei: "Şi o să-i spun eu lui Adi, că nu e bine să stai acasă. El nu o să creadă, că el zice că e bine să nu mergi la şcoală. Dar eu m-am săturat acasă. M-am săturat şi de televizooor... şi de tableeetă.... "


- Auzi fată, dar la Olimpiada sportului şcolar vei avea de concurat şi la kata şi la kumite?
- Nu ştiu. Dar sigur o să fie şi kata şi kumite...
- ?!?!?!