De aseară plouă în continuu. De dimineaţă când Meli ajunge în birou îmi zice: Să ştii că acum văd că nu mai e o plasă la un geam. Cred că a dat-o jos vântul. Pe la prânz mă eliberez puţin şi dau să mă duc acasă să pun plasa la loc. Meli zice: Nu te duci tu şi după nişte covrigi? OK, zic. La care tata: Daca tot te duci în oraş nu treci şi pe la asigurări să plătim ratele? OK, mă duc.
Mă duc acasă. Pun plasa. Mă duc la asigurări. Plătesc. Mă duc la covrigi. Iau covrigi. Hai să cumpăr şi pâine dacă tot am ieşit pe ploaia asta. Mă duc. Cumpăr pâinea. Ies din magazin. Fac doi paşi. Geaca, puţin cam largă ce-i drept, se umflă ca o velă şi simt cum sunt luat pe sus. Pur şi simplu mă chinui să rămân în picioare. Ajunsesem în dreptul gangului dintre magazin şi blocul învecinat. Vântul care se învârtea prin zonă folosea gangul ca pe o gură de scăpare.
Au fost nenumărate situaţii în care vântul bătea cu putere şi chiar mă distram când vedeam lumea din jur cum se lupta să înainteze sau să-şi ţină echilibrul dar nu mă gândeam că mi s-ar putea întâmpla şi mie asta vreodată.
Azi am fost pe aripile vântului. Nu ca Rhett şi Scarlett în Gone with the Wind, ci ad litteram.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu