Nu ne facem bine

O tot spuneam, o tot spun şi cred că voi continua să o tot spun: Nu ne facem bine! Azi un nou episod. Prea multe în ultima vreme. Nu apărea nici ăsta pe blog dacă totuşi nu avea şi o tentă hazlie.

Meli boleşte de vineri. Chiar, cred că vineri a fost prima zi în care nu a venit la serviciu. Cel puţin în ultimii ani. De când a terminat post-natalul nu cred să fi lipsit vreo zi. În fine. Ameţeli. Frisoane. Dureri de cap. De gât. Azi s-a simţit mai bine şi a venit câteva ore la fabrică. De sâmbătă îi tot spun să sune şi la doctorul de familie să vadă ce zice. Azi, într-un final sună. Cu juma’ de voce:

   - Bună ziua, aş vrea să fac o programare.

   - ...

   - Diţescu Melania

   - ...

   - Doamnă, păi până atunci cred că-mi trece...

   - ...

   - De vineri am dureri de cap şi gât, frisoane, ameţeli ...

   - ...

   - Bine mulţumesc.

Închide. O întreb când voia să o programeze. Zice: vineri dupăamiaza, dar după aceea a zis să încerc să trec şi în seara asta.

Nu ştiu, îmi tot vine în minte cum a zis Meli: “Doamnă, păi până atunci cred că-mi trece...”
Vorba basmului, cu un ochi îmi vine să râd iar cu celălalt să plâng...
Nu cred că ne trece.