Under pressure

Acu’ vreo două ore am trecut o fugă pe la mamaie la spital. Nu ştiu cum se face, dar numai atunci se găseşte telefonul să sune. De data asta, număr necunoscut. Răspund. O doamnă/domnişoară mă invită la vernisajul SNFT-ului. Mâine la 16.30. I-am spus că nu ştiu dacă ajung. Încerc, dar nu pot promite nimic. De fapt ştiu în sinea mea că n-am cum să ajung. Meli are cursuri. După ce o las la Târg’, ori stau cu mamaie la spital, să o mai scutesc pe mama, ori o iau pe Ana de pe capul lui Babi. Vedem. Oricum şansele ca mâine să fiu văzut în Pasajul Universităţii sunt zero.

Mă întorc la birou. Găsesc cinci mailuri pentru fabrică şi unul pentru mine. Cât lipsisem? Un sfert de oră? În fine, rezolv problemele de serviciu. Citesc mailul adresat mie. Vacanţe şi Călătorii mă invită la venisaj. Fraţilor, nu mă sunară-ţi ceva mai devreme?

Un gând îmi încolţeşte-n minte. Să fi luat vreun premiu? Mă mai sunau dacă oricum îmi trimiseseră mail? Dar dacă aş fi câştigat, de ce să nu-mi fi spus? Mă chemau ei de la Moreni dacă nu câştigam nimic?

Ia mă să intru şi pe site... Or fi afişat câştigătorii... Intru, şi ce găsesc... Anunţ că ne invită la vernisaj. Şi... super-tare... să descoperim acolo câştigătorii!

O să aflu mâine. L-am rugat pe Viorel să treacă pe acolo dacă va putea.

Probabil că n-am luat nimic. Dar recunosc că băieţii/fetele au pus ceva presiune în plus pe mine. De parcă nu erau suficiente probleme în familie şi la serviciu. Acum m-au făcut să mă gândesc şi la un eventual premiu... Să am de ce să fiu dezamăgit.

Gata. Nu mai spun decât atât: Să-mi fie ruşine dacă nu iau vreun premiu. Dar... şi vouă să vă fie dacă nu-mi daţi unul! :p

No hard feelings!