Exact acum doi ani a murit Evuța. Aseară aseară am crezut că Enica s-ar putea să moară tot într-o zi de 4 ianuarie. I-am descoperit o tumoră mamară. Destul de mare. Nu știam dacă poate fi operată. Și, oare, va supraviețui? Mă gândeam să rog veterinarul să încerce indiferent de dificultate și riscuri. Și dacă totuși nu poate fi rezolvată, să o eutanasieze. Nu are rost să trec și eu și ea prin ce am trecut cu Evuța. De dimineață am sunat veterinarul și am hotărât să mergem la prânz pentru un consult, după care vedem ce și cum. La consult aflu de fapt că nu avea doar o tumoră, ci cinci! Răspândite. Dar a zis că încearcă. A scos trei. Două le-a lăsat pentru mai târziu. Probabil peste vreo lună. După ce se mai reface Enica. Dar mai vedem peste zece zile. Când îi scoate ațele. Așa că, ce să mai spun... Nu-mi doream un an mai bun. Îmi doream un an la fel ca cel trecut. Ieri însă, începusem să mă gândesc că ajung să repet experiența din 2011. Dar faptul că Enica a supraviețuit zilei de azi, îmi dă totuși speranțe de mai bine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu