Fost-am la Petroșani. La Cupa Masibo. Primul concurs de karate la care a trebuit să plecăm cu o zi înainte și să dormim acolo. Făcut-am asta gândindu-ne la cei mici. Să mergi cu ei minimum 300 km (considerâd că o luam pe Voineasa) și apoi să te aștepți că vor concura la potențial maxim nu e tocmai realist. 
Așa că am plecat vineri pe la ora două. Dar nu pe Voineasa ci pe Brașov, Sibiu și apoi Hațeg. 427 km mai târziu, adică aproape de ora nouă, ne cazam la hotel. Drum destul de aglomerat dar șosele bune. Chiar mă gândeam ce mișto ar fi să pot face vreodată o Simeria-Petroșani pe bicicletă. Drum asfaltat ca-n palmă, nu foarte aglomerat, câteva urcări și coborâri frumoase. De peisaj nu mai zic. Dar să revenim. Cazat, ieșit la o plimbare nocturnă prin centrul Petroșaniului, mâncat câte ceva la o pizzerie și întors la hotel că mâine avem concurs.
Mâine, adică ieri, trezit, mâncat, plecat la sala de sport a colegiului economic unde se ținea concursul. Concurs care părea că nu se mai termină. Sunt destul de târșit prin concursuri. Credeam că Cupa Saishin, la Râmnicu Vâlcea e top of the tops. Nu fratele meu. Ăsta a început la zece terminat după nouă. Apoi decernarea medaliilor a mai durat o oră. Noroc că stabilisem de la început că vom sta și o a doua noapte în Petroșani. Ei bine, am ajuns la zece și jumătate la hotel. Mers apoi la pizzerie că cei mici deja salivau gândindu-se le ce pizze vor comanda. Wrong! La pizzerie nu mai făceau/serveau mâncare la ora aia. Adică 22.45. Asta deși localul era aproape plin și toată lumea urmărea finala Champions League. Sau derbiul madrilen. Ceva de genu'. 
La ora aia pizzeria ar mai fi avut cel puțin încă o repriză în care putea să-și îndoape clienții. Dar, cum spuneam, nu mai făceau de mâncare. Serveau doar de la bar. Iar pizza la sticlă nu s-a inventat încă.
Bun. Pub-ul o duce prea bine ca să ne mai ia și nouă banii. Dar ce facem cu copiii? Toate magazinele din jur închise. Noroc că pe la prânz fusesem la Billa și cumpărasem niște pâine feliată. Mai aveam rămas ceva salam și el feliat și niște brânză topită. Părinții Ralucăi mai aveau niște roșii, castraveți și șnițele așa că pitpalacii le-au mâncat cu o poftă de parcă era pizza casei.
Azi trezit, mâncat și plecat. Tot pe Sibiu dar apoi coborât pe Valea Oltului. Oprit la Mânăstirea Cozia și la tradiționalul Deal Negru. Apoi cap compas: Acasă.
De concurs ce să spun. Ne-am întors cu două medalii de bronz. Câte una la kata și kumite. Sunt mulțumit că la kata a concurat într-o grupa de copii avansați, foarte grea. Iar la kumite de pierdut a pierdut la decizia arbitrilor. Cu cel mai strâns scor posibil: 3-2. În meci a avut inițiativa și (chiar dacă nu a punctat) nici pe adversară nu lăsat-o să puncteze. Una peste alta evoluăm. Și ne pregătim. Chiar acesta a fost scopul acestei lungi deplasări. Ne pregătim pentru europene. Unde va fi mult mai greu. Cu și mai mulți adversari. Nu avem pretenții și vom merge acolo fără nici un fel de presiune. Dar campionii - în sensul figurativ al termenului - se cresc pic cu pic. Și cu multă, foarte multă muncă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu