Măcin XC - 01.06.2013

Am fost la Măcin XC. Prima ediţie. De când au apărut primele informaţii m-a atras. Nu pot spune exact ce anume dar clar aţa mă trăgea acolo. Munţii Măcinului îi văzusem prima oară abia anul trecut. Din maşină, în drumul spre deltă. Erau un fel de dealuri de pe la noi. Dar mai "pietroase".

Bun, m-am înscris printre primii. Am început însă să-mi pun întrebări. Eşti sigur că vrei să mergi cu bicicleta pe munte? Să cobori cu ea pe pietriş? Pe stânci? Ai auzit că se discută de colţii babei şi penele care le provoacă? Dar uşor-uşor m-am mai liniştit. Muntele nu e chiar munte. Pietrele şi stâncile deşi prezente nu predominau pe tura scurtă. Colţii babei erau juvenili încă şi nu reprezentau un pericol pentru cauciucuri/camere.

Apoi când mai erau doar câteva zile am avut un alt stres. Cum va fi vremea? A tot plouat zilele din înaintea concursului. Şi pentru sâmbătă ultima prognoză spunea că vor fi furtuni atât la Galaţi cât şi în Tulcea. M-am obişnuit cu gândul, mi-am pus fâşul la bagaje şi vineri dupăamiază imediat ce am terminat treaba la fabrică am plecat spre Galaţi unde Simona şi Cristi urmau să ne găzduiască. Am ajuns spre opt seara, am ieşit o fugă pe faleză, am mâncat ceva uşor şi culcarea. A doua zi urma concursul. Eu ca participant şi Cristi ca arbitru în PC4. Cristi a traversat cu bacul de 7 împreună cu ceilalţi organizatori. Eu am zis că plec cu cel de 8 dar până la urmă am traversat cu cel de 7.30. Am ajuns relativ repede în Greci, mi-am montat roata şi m-am învârtit pe lângă maşină ronţăind câteva cereale şi fructe confiate.

Bun. La 11.10 fix, conform programului, s-a dat startul la amatori. De plecat am reuşit sa plec de undeva în prima jumătate. N-am tras foarte tare pe primii kilometri pentru că ştiam că va urma urcarea. Deci pe bucata asta de fals plat ba am depăşit ba am fost depăşit dar pe total mi-am cam păstrat poziţia.

A urmat urcarea principală. Vreo şase kilometri în continuu. Problematică, dar nu prin prisma lungimii și a pantelor ci a faptului că plouase și pământul era cam lipicios și alunecos. In plus cărarea era destul de îngustă și șleaurile formate îngreunau depășirile. Mai trebuia din când în când să pui piciorul jos din cauza celor din fața ta. Ți-o mai luai de la boul din spate cum că l-ai încurcat de parcă tu nu fuseseși încurcat de cei din față. Dar asta e. Lipsa de creier dăunează educației. Sau vorba lui Titi Pătrașcu: ăștia nu mor de encefalită. Pe la kilometrul 6 luându-mă după cei trei din fața mea m-am trezit că se întorc pentru că nu mai vedeau marcajele. Ne-am întors vreo 3-400 de metri și am continuat. Văzând acasă track-ul am realizat că dacă continuam pe poteca respectivă încă 200 de metri ajungeam iar pe traseu fără să ne fi creat vreun avantaj. Distanța era aceeași dar asta e. Ajunși în primul vârf au urmat 10 kilometri de urcări și coborâri și ei în majoritatea lor pe poteci de pădure cu același pământ reavăn. Prin PA2 am trecut ca trenul. Nu-mi era foame și nici sete. În PA1 băusem jumate de sticlă de jumate și restul l-am vărsat în bidonul pe jumătate umplut și de care nu mă atinsesem până acolo. De la PA2 am mai făcut puțin și am ajuns în PC4. Am oprit puțin, l-am salutat pe Cristi, i-am strâns mâna, mulțumit pentru ospitalitate și plecat mai departe. Trebuie să-i mulțumesc de asemenea că m-a făcut atent să mă uit puțin în stânga înainte de a începe coborârea ca să admir panorama. Panoramă care îți tăia răsuflarea întradevăr. Mi-aș fi dorit să pun cursa pe pauză timp câteva minute și să pot face fotografii de acolo.

Bun. Începe coborârea. Același gen de poteci. Același pământ. Aceleași șleauri. M-au depășit pe acolo Maus și un băiat de la Geiger. Primii doi clasați la traseul de Elite. Tot acolo m-au depășit alți patru de la amatorii mei. Dar apropo de Maus, l-am auzit venind din spate. M-am dat frumos pe dreapta ca să aibe loc să treacă. A trecut ca ghiuleaua pe lângă mine. Când am văzut că el este am zis să mă iau după el. Să învăț de la meseriași. Am mers la vreo 50-100 m în spatele lui vreo 500 de metri dar la un moment dat tot uitându-mă după el am ratat evitarea unei gropi și deși nu am căzut acest lucru m-a trezit la realitate. Ajuns la baza munților sunt depășit și de un al treilea de la Elite. Dar urmează bucata de fals plat până la finish. Sunt hotărăt să dau tot ce pot, mai ales că prima bucată e ușor în coborâre așa cum îmi place mie. Până în centrul satului i-am depășit pe toți cei care mă depășiseră pe ultima coborîre plus încă vreo doi. Excepție au fost primii trei clasați de la Elite. Ar fi fost prea tupeist să cred că mă pot apropia de ei. 

Din centrul satului mai aveam după calculele mele cam 5 kilometri. Am continuat să mă hidratez - începusem imediat ce am terminat cu muntele - pentru că soarele bătea, eu trăsesem destul de tare și gura mi se tot usca. Mai uite unul în față, hai trage să-l depășești. Uite altul. Vezi cum își ține capul între umeri? Nu mai poate. Hai că-l iei. Uite-i și pe cei trei care merg în grup. Trage tare, pe bucata aia în ușoară urcare ridică-te din șa și sigur i-ai luat. Bravo. Uite un fotograf. Fă-i cu mâna. Bun. Uite, după curba aia mai ai câteva sute de metri. Trage. Curba. Uite linia de sosire. Au mutat-o față de plecare. Uite și un nomad. Cât mai am? 200 de metri? El e la 100? Nu cred că-l mai prind. Hai, încearcă totuși. Uite, se poate! Trage! Trage! L-am depășit cu poate 10 metri înainte de finish.

Primit medalia de finisher. Returnat chip-ul. Băgat bicla la mașină. Schimbat îmbrăcămintea. Plimbat puțin și văd că pe cisterna cu apă se afișează rezultatele parțiale. Yes! Locul 13 la clasa mea. Oare câți om fi fost? O să văd când vor pune rezultatele pe site. Dar va mai dura. 

A durat până astăzi. Ăsta a fost și motivul pentru care deabia azi îmi postez impresiile. Deci. Clasările. Loc 13 din 66 la categoria mea, 31-40 ani. Mai aproape de 40 de ani. Așa de aproape că peste doi ani voi fi in cealaltă categorie. Și loc 37 din 142 la general băieți.

Ce să vă mai spun. Per total a fost un concurs superb. Peisaj. Traseu. Vreme. N-am căzut. N-am făcut pană. Totul a ieșit perfect. Nu știu dacă aceste impresii se datorează stării mele euforice. Mai degrabă ele au provocat această euforie. Mă bucur enorm că ața m-a tras spre Măcin. Pe drumul spre casă am realizat că nu puteam să-i fac copilului din mine un cadou mai frumos decât participarea la acest concurs.