Nu e glumă, dar pe 1 Aprilie - anul de graţie 2009 - am cumpărat primul meu cântar. De o glumă însă, glumă proastă, am avut parte seara. Când m-am urcat pentru prima oară pe el. Mai era puţin şi-i dădea eroare. Slăbisem deja 6 kilograme până atunci dar cele 138.5 Kg - parcă şi azi le văd - tot o glumă proastă erau...
De atunci am legat o prietenie strânsă. Era el cel mai ieftin cântar posibil, era el o marcă obscură, era el din plastic şi avea nevoie de o scurtă trântire pe gresie pentru a porni dar nu conta. Era prietenul meu de nădejde. Cel care nu mă minţea niciodată. Nici măcar pentru a mă proteja. Zilnic de cel puţin două ori - măcar dimineaţa şi seara - îmi spunea verde-n faţă care era rezultatul acţiunilor mele.
De ce vorbesc la timpul trecut de el? Pentru că weekendul trecut a refuzat să mai pornească. Am crezut că-i bateria de vină. Dar nu, nu era ea. Pur şi simplu şi-a dat duhul. A încasat prea multe şocuri din partea mea în toţi aceşti patru ani. Deci... Adio prieten drag! Sper să găsesc un altul la fel de sincer şi rezistent ca şi tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu