Recunoaşterea

Mă trezesc. Ceasul arată 5:34. Se lumina pe afară. Mai stau. Poate adorm la loc. Nu-i chip. 6:42. Mă uit iar pe geam. A plouat azi noapte. Mă apuc să browseresc canalele la TV. 7:20. Mă ridic din pat. Parcă s-a mai uscat şoseaua. Mă spăl, mănânc, mă echipez, pun bicicleta în maşină. 8:09. Plec spre Seciu. 14.5 Celsius. Hai că poate până la Ţărculeşti şi înapoi tot fac. 17 Celsius. Hai că în ritmul ăsta până la Seciu se fac 19. La radio It’s my life. Bon Jovi. Mă şi vedeam dând la pedale. Ies pe DN1. Hopa! Spre Seciu se văd nori negri. Lasă, că poate până la Jercălăi şi înapoi tot fac. La radio anunţă nori de ploaie în nordul capitalei. Ajung pe centura Ploieştiului. La radio: în Bucureşti plouă. Hai că poate cei 8 km de coborâre până la Plopu şi înapoi tot îi fac. Ajung în Boldeşti-Scăeni. O iau spre Seciu. Exact în momentul în care ajung în dreptul cramei începe ploaia. Shit! Ăsta mi-e norocul! Nu mai e nimeni altcineva cu biciclete prin zonă. Mai sunt 40 de minute până ar trebui teoretic să se plece în recunoaşterea traseului. Ce fac? Mai stau? Hai să merg că ploaia se înteţeşte. Nu cred că se mai face nicio recunoaştere. Hai să merg măcar să vad primii 8 km cum sunt. Din maşină. Şi plecat-am. Nu cred că am făcut mai mult de 2 km că ploaia a devenit torenţială. 30 secunde mai târziu a început şi grindina. Mică ce-i drept, dar grindină. Ajung la Plopu. Ce fac acum? La dreapta spre Bucov spre casă sau stânga până la Jercălăi şi apoi de la Urlaţi acasă? Hai stânga. Am trecut pe aici anul trecut dar hai să-mi readuc aminte. Cam asta a însemnat pentru mine recunoaşterea noului traseu al Cupei Emmedue pe şosea. Să fim înţeleşi. Din toate concursurile la care am fost până acum, e drept am fost doar la 5 pînă acum, acesta e cel la care mă văd participând an de an. Până la 70 de ani dacă dă Domnul să fiu sănătos. Îmi doream aşa de mult să merg în recunoaştere. Bineînţeles că era doar un pretext de a face mai multă mişcare... De a-mi forţa puţin limitele... Că 100 km într-o zi nu-i la îndemâna oricui. Dar asta e... De unul singur, de nebun prin ploaie, n-are niciun farmec. Săptămâna viitoare când va avea loc cursa, e altceva. Poate ne ajută totuşi şi vremea atunci. Vom vedea ce va fi... Când intram în Moreni la radio era Adele. Set fire to the rain. Mamă ce i-aş fi dat eu foc ploii ăsteia... Uite cum, în loc să mă plimb pe bicicletă, m-am plimbat eu azi cu bicicleta. Cu bicicleta în maşină. Şi la ora asta tot plouă. Dar lasă că puţin-puţin tot mă scot. A început etapa în Il Giro. A 14-a. Cea care promite prima cernere a favoriţilor. Dacă pentru unii când e marţi e Belgia, pentru mine când plouă e medicinala. Bicicleta medicinală.