Am cam rămas în urmă cu scrisul... Dar să vă povestesc ce mi s-a întâmplat...
Acum vreo trei săptămâni, urc în birou. Mă aştepta cineva. Mă uit la el. Mi se părea cunoscut. De unde-l ştiu? Să fie vreun reprezentant al vreunui distribuitor? Am o foarte proastă memorie a feţelor şi numelor. În plus, tata se ocupă de partea asta iar eu îi salut doar în trecere. Cine să fie? Mă uit lung la el... Se uită la mine...
- Mă recunoşti?
- Îmi pari cunoscut dar nu ştiu de unde să te iau...
Mai stau vreo zece secunde uitându-mă ca boul, până-mi pică fisa: Andrei!!!
Da, era Andrei! Colegul meu de bancă din gimnaziu. Într-a cincea, pentru că mă mutasem de la A la B, am tot fost schimbat dintr-o bancă în alta. Dar dintr-a şasea cred că am stat doar cu el.
Nu îl mai văzusem de un car de ani. De vorbit, nici atât. L-am văzut prin Moreni acum vreo zece-doisprezece ani. Din fuga maşinii. Mă grăbeam şi nu am oprit. Am regretat apoi. Ştiam că e profesor de educaţie fizică prin Bucureşti. Mă gândeam că vor mai fi ocazii să dau peste el. O lună mai târziu am aflat că de fapt e în Canada şi venise doar o fugă în ţară. Asta e. M-am mulţumit cu veşti despre el de la Georgiana. Sora lui şi frizeriţa mea.
Şi cum vă spun. A venit Andrei la fabrică să mă salute. Super-tare! Nu a putut să stea decât zece minute. Nici să stea jos nu a vrut. La prânz avea avion spre casă. Acum stă în Elveţia şi vine mai des pe aici. Mi se pare extraordinar că şi-a făcut timp să mă salute. Deabia aştept să-l revăd. I-am promis că data viitoare strâng câţiva colegi cu care să stăm la taclale. Aţi auzit, da?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu