Age

"Age is an issue of mind over matter. If you don't mind, it doesn't matter."

Mark Twain

Hold Your Horses: 70 Million

De ce? Pentru că-i o melodie drăguţă cu un clip ieşit din tipare, înviorător.  

Cupa Emmeduesport 2011

Şi cum ziceam, am fost weekendul ăsta la Cupa Emmeduesport...

Sâmbătă

Impresii plăcute:

- Când am plecat de acasă erau 14 grade Celsius. Când am ajuns la Bucov erau 19.

- Am putut să-mi aleg numărul de concurs. Doamna de la secretariatul cursei: "Ce număr doriţi?" Eu: "Nu ştiu, ce numere aveţi?" Dna: "De la 49 în sus" Eu: "Daţi-mi atunci 49" (am o slăbiciune pentru acest număr). Dna zâmbind: "Dacă vreţi vă dau un 69"

- S-a pus la staţie Highway to Hell al lui AC/DC chiar înainte de start

- Pe urcarea din Călugăreni. Un ţigan, stând pe margine, în şant, îl întreabă de unde venim pe cel ce era la 10 m în faţa mea. Ăsta nu-i răspunde. Ţiganul: "Dai din cap... Nu vorbeşti..." Trec, şi îi răspund, făra ca el să mă mai fi întrebat: "Venim din Bucov..." Peste drum, două pirande: "Vezi fă, că mai sunt unii care vorbeşte cu rromii...?"

- Tot în Călugăreni. Într-o intersecţie mă întreabă un poliţist: "Plutonul e departe?" Voiam să-i zic: "Nene, plutonul cu siguranţă a trecut de mult. Noi suntem amărâţii din coadă". Îi spun totuşi: "Vine! Vine!". Şi vine şi a doua întrebare: "Dar cum e? Compact sau răsfirat?". "Răsfirat! Răsfirat!" îi răspund. "o să vezi tu..." (în gândul meu) 

- Pe coborârea după Tătaru - conform spuselor lui Gabi - rulam, pe criblură, cu 65 km/h. N-am de unde sa fiu sigur. N-aveam ciclocomputer. Poate data viitoare.

- Organizare foarte bună. S-a văzut că s-a muncit foarte mult. Aş vrut să spun ca organizarea a fost impecabilă dar au fost câteva aspecte care cred că le voi aborda în secţiunea "Impresii mai puţin plăcute". În rest, totul perfect. Voluntarii de nota 10! Poliţia implicată. Foarte multi poliţişti pe şosele. În aproape fiecare intersecţie majoră câte un poliţist veghea (şi nu fac mişto) la siguranţa noastră. Apoi copiii! Minunaţii copii care aplaudau şi făceau cu mâna în fiecare sat. Absolut Superb!

- Vremea numai bună de mers pe bicicletă. În marea ei majoritate ...

- Nu am pus piciorul jos pe niciuna din căţărări. Chiar dacă au fost zone cu pante de până la 18%. Dacă pe zonele de plat treceau cei cu biciclete de şosea fluierând pe lângă mine, pe deal... altă poveste ... Nu aţi vrea acum băieţi foile şi pinioanele mele? :)

- Am terminat cursa.

- Nu am fost ultimul. Dar şi ultimul dacă terminam, eram super-fericit că am terminat-o.

- Când am ajuns acasă am aflat că în Moreni nu plouase. Slavă Domnului! Dacă ştiau ei pe ce potop am mers ultimii 7 km... Cred că mi-ar fi sunat telefonul în continuu...

Impresii mai puţin plăcute:

- M-am sculat pe la 4 dimineaţa, deşi telefonul îl setasem pentru 6:30. Emoţiile...

- Vremea caldă. 90% din cursă: Soare. Hidratare la greu. Cred că în viaţa mea n-am băut 5 litri în 4 ore. Seara eram bronzat pe mâini ca tractoriştii (n-am nimic cu această meserie, respectabilă dealtfel)

- Au fost trei locaţii în care nu stiam încotro să o iau. Primul: Săgeţile arătau o şosea secundară. După 100 de metri dădea într-un drum de ţara. Probabil săgetile indicau traseul de MTB ce se intersecta cu cel de la şosea. Întoarce-te. Al doilea: Săgeţile indicau o şosea asfaltată perfect. Mers cam 1 km. Poate chiar ceva mai mult. Întâlnit alţi ciclişti care se întorceau. Ajunseseră la o pădure. Iar ne intersectasem cu un traseu de MTB. Go Back! Al treilea: în centru la Scăeni. Niciun indicator încotro să o luăm. Noroc că totuşi am găsit pe ploaia aia torenţiala pe cineva care să mă îndrume spre Crama Seciu.

- La finiş nu părea să fi existat vreun sistem electronic de unde să aflu şi eu pe ce loc am terminat. Eventual şi timpul. Comisarii îşi notau pe o hârtie, în ordine, numerele celor ce soseau. Au trebuit să numere câţi au trecut înaintea mea. Mi-au spus că am terminat pe 56. Mulţumesc domnilor pentru răbdare. Aşa a şi fost. Azi de dimineaţă publicaseră deja pe site rezultatele. Locul 56 la general. Din 81 înscrişi. Din 75 prezenţi la start. Din 70 care au terminat cursa. S-au publicat chiar şi timpii. Timpul meu: 4:33:30. Chiar se pupă cu cel din pozele făcute de Gabi. Plecat 10:04. Sosit 14:37. Daca as scadea cele cel putin 10 minute cât ne-am oprit în Ceptura pentru prima hidratare şi startul tehnic, daca aş scădea cele 3 minute petrecute la fiecare punct de alimentare, dacă scad timpul pierdut în zonele cu marcaje şi fără comisari... Nu-i rău pentru o primă cursă pe şosea. Cursă în care singurul obiectiv a fost să văd dacă rezist.

Traseu de bicicleta 988023 - powered by Bikemap 

Per total o sâmbătă bună.

Duminică

Încep cu impresiile mai puţin plăcute. Doar două:

- Nu am prea putut dormi liniştit noaptea din cauza arsurilor solare de pe braţe.

- Nu ştiu cum, dar după cursă, Ana-Maria Diţescu, din Moreni, înscrisă online, deci existentă în baza de date cu aceste informaţii, s-a transformat pe lista centralizată a finişerilor în Ana-Maria Ghiţescu. Din Ploieşti. Doar numărul de participare şi clasa erau corecte. Mai mult, nici măcar Ana-Maria Ghiţescu nu se regăsea pe lista separată cu toţi copii categoriei ei. Problema a fost rezolvată relativ rapid în sensul că lista a fost re-printată cu Ana pe locul ei de drept. Dar tot cu numele Ghiţescu. Diploma a primit-o pe numele corect. Asteptăm totuşi publicarea rezultatelor pe site. Oricum, multumim pentru implicare domnişoarei de cortul Emmedue. Ştie dumneaiei care. Cea care mi-a cerut permisiunea, înaintea cursei, sa-i facă o poză Anuţei.

Impresii plăcute:

- Ne-au lăsat din nou să ne alegem numărul. 29 era deasupra. Şi cum el e alt număr pentru care am o slăbiciune... 29 a rămas!

- Organizatorii au împărţit clasa iniţial unică pentru copii în două : 5-8 şi respectiv 9-13 ani. Era exagerat să pui un copil de 5 ani să concureze cu unul de 13.

- Ana nu a contenit din antrenament/încălzire înainte de cursă. Atât de dornică era! De când aşteaptă ea cursa asta... Eu îi tot ziceam să se mai odihnească, să se păstreze pentru cursă ... ea  ... nimic! O singură poză (maximum două) am reuşit să-i fac stând pe bancă.

- Cu un sfert de oră înainte de cursă au trecut prin faţa noastră nişte băieţi care marcau pe jos, cu vopsea spray, săgeţi pentru traseul copiilor. Bineînţeles că am plecat imediat în recunoaştere cu Ana. În grabă am uitat aparatul foto pe bancă. 5-10 minute mai tarziu, când ne-am întors, aparatul era tot acolo. Cum ne aştepta el cuminte singur-singurel ...

- Ana a terminat pe locul doi la clasa 5-8 ani. Asta după ce imediat după start a luat o căzătură. Practic a plecat la vreo 10 secunde după toţi ceilalţi. Am încurajat-o de pe margine. S-a ambiţionat să treacă de cât mai mulţi. Cât pe ce să iasă prima (din clasa ei). Au fost 31 copii. Ana a terminat pe 18. Dar primii 16 sosiţi au fost din clasa 9-13 ani.

- M-am întâlnit cu Aurelian care a lucrat ca curier la TNT. Sunt cel puţin vreo doi ani de când nu ne-am mai văzut. Şi în ce împrejurări: băiatul lui cel mare, Andrei, a câştigat la 5-8 ani. El a fost singurul mai rapid decât Ana.

- După cursă, până dupaamiază când se făceau premierile, ne-am făcut de lucru. Aşa că, dacă tot eram în Bucov, am mers la Zoo. Apoi am dus-o pe Ana la McDonald's. Plimbat prin Ploieşti şi pe centura lui ... În fine. Câteva ore tată-fiică petrecute frumos.

Trăgând linie, duminica a fost chiar mai reuşită decât sâmbătă. Dar şi efortul depus de mine duminică a fost muuult mai mare decat cel de sâmbătă. Nu exagerez. Sunt frânt. Dar... fericit. Super-fericit!

Notă de final: Pentru pozele de sâmbătă, şi excursia făcută cu maşina, înaintea sau în urma mea, îi mulţumesc lui Gabi. Pentru pozele de duminică îmi mulţumesc mie însumi precum şi celor ce nu mi-au luat aparatul foto de pe bancă în cele 5-10 minute cât l-am lăsat singur.

Snow Patrol: Chasing Cars

We'll do it all
Everything
On our own

We don't need
Anything
Or anyone

If I lay here
If I just lay here
Would you lie with me and just forget the world?

I don't quite know
How to say
How I feel

Those three words
Are said too much
They're not enough

If I lay here
If I just lay here
Would you lie with me and just forget the world?

Forget what we're told
Before we get too old
Show me a garden that's bursting into life

Let's waste time
Chasing cars
Around our heads

I need your grace
To remind me
To find my own

If I lay here
If I just lay here
Would you lie with me and just forget the world?

Forget what we're told
Before we get too old
Show me a garden that's bursting into life

All that I am
All that I ever was
Is here in your perfect eyes, they're all I can see

I don't know where
Confused about how as well
Just know that these things will never change for us at all

If I lay here
If I just lay here
Would you lie with me and just forget the world ?



  

Horezu

Cică în weekend trebuie să te relaxezi. Să nu te mai gândeşti la muncă. Da, dar poţi? Eu nu. Nu prea. Prea multe responsabilităţi. Prea mulţi care depind de ceea ce şi cum fac eu. Nu am cum să-i las baltă. Prea multe gânduri ce strică atmosfera de weekend. Din fericire am cam descoperit ce trebuie să fac. Trebuie să fac ceva ce-mi face mare plăcere, ceva care să-mi solicite atenţia şi care să dureze suficient de mult pentru a-mi deturna direcţia gândurilor. Am realizat că acum două duminici, când am fost la Prima Evadare, nu m-am gândit un moment la problemele de la serviciu. În nămoleala aia nici nu aveai cum. Din cauza distracţiei! 
Duminica trecută s-a întâmplat acelaşi lucru. Ne-am trezit dis-de-dimineaţă şi am plecat cu ai mei (ideea a fost a mamei) în excursie pe Valea Oltului. În total vreo 7 ore de condus şi vreo 440 km parcurşi. Întâlnit pe autostradă şi cu vărul Costin + Camelia + Victor. Vizitat trei mânăstiri: Cotmena, Dintr-un Lemn şi Horezu. 

La Horezu am intrat şi în oraş ca să ajungem în cartierul Olari. La cunoştinţa... unei cunoştinţe... unei cunoştinţe... care se ocupă cu ... olăritul. Ce farfurii superbe am văzut pe acolo! Întotdeauna mi-au plăcut farfuriile de Horezu dar se pare ca stiam doar modele clasice. Ei bine am aflat că există o grămadă de elemente zoomorfe. În afară de celebrul cocoş de Horezu există şi alte păsări precum porumbeii.  Apoi mai există serpii. Şi peştii. Dai apoi peste brăduţi şi alţi copăcei ai vieţii. De acolo Ana a vrut o farfurie cu un fluture. Eu mi-am luat una cu peşti. Culorile? Am trecut dincolo de tradiţionalele nuante de maro şi bej şi am dat peste o mulţime de nuanţe vii de vernil şi bleu. Absolut superbe! Ana şi Victor au avut ocazia să vadă, pentru prima oară, cum arată o roată de olar. Eu, am văzut tot pentru prima oară, cum arată un cuptor pentru ceramică. 

După aceea am traversat strada. La o altă băbuţă. Ne-a arătat şi ea ce avea de vânzare. E drept, mai puţine farfurii din care să alegi. Pentru că acum se ocupa singură. Soţul i-a murit. Băiatul e plecat în Franţa. "O hahaleră" cum l-a descris ea. Stă degeaba şi e  întreţinut din mila bisericii. În loc să fi "furat" din meseria de la părinţi, eventual să o "vândă" în Franţa unde sigur ar avea cerere, venise acasă dupa moartea tatălui cu cineva care îi oferea un "miliard şi jumătate" pe colecţia familiei. O colecţie de ceramică cum în viaţa mea n-am văzut. Nu exagerez. Ce Muzeul Satului? Ce Muzeul Ţăranului Român? Lângă camera în care ţinea farfuriile de vânzare bătrânica avea o cămaruţă cu pereţii ticsiţi. Plăci cu tot felul de motive, vase încrustate, icoane, oale vechi de aproape 100 de ani ş.a.m.d. Ce naiba o fi fost în capul băiatului ei? Cum Dumnezeu să renunţi la o astfel de moştenire? Din păcate ştiu ce se va întâmpla cu această mică comoară după ce băbuţa nu va mai fi. Am luat de la ea două farfurioare. Una în care era folosita şi culoarea galben culoare care nu am vazut-o prea des folosită în această zonă şi o farfurioară pe care după ce a fost desenat cocoşul a fost probabil lăsată vertical pentru ca vopseaua să se prelingă. Ca şi când farfuria ar fi plâns. Foarte interesantă. Cel puţin pentru mine. M-am uitat şi pe spatele ei. Era scris anul. 2008. Când soţul încă trăia.
Apoi, am mai mers la o casă mai sus. Eu şi Meli ne-am mai luat câte o farfurioară. Meli una verde încrustată, iar eu una cu celebrul cocoş, pe un fond bleu.

Am stat în Olari mai bine de o oră dar a fost o experienţă extrem de plăcută şi interesantă.

Apoi cap-compas: Acasă. Plecaţi de acasa de la 7 şi întorsi tot pe la 7. Seara. O zi plină. O zi superbă. O zi în care nu m-am gândit o clipă la problemele de la birou.

Ce o să fac weekendul ăsta? Păi am de gând să mă duc la Cupa Emmeduesport. Mâine cursa pe şosea. 100 km. Pe mountain bike. Deci vreo cinci ore tot cred că îmi va lua. Dar măcar mă încadrez în intervalul de şase ore dat de organizatori. Altă ambiţie nici nu am. O luăm uşor. Duminică mergem iar. Pentru Ana de data asta. E cursa de 2 km pentru copii. Sper să nu plouă. Cam avem norocul ăsta. Dar şi dacă ne prinde ploaia cu siguranţă nu mă voi mai gândi la serviciu.

Fluturaşi

Browseream pe net şi la un moment dat am dat peste un citat drăguţ:

"Just when the caterpillar thought the world was over,

it became a butterfly"

Asta mi-a adus aminte de un alt citat văzut cândva, undeva:

"Înainte de a deveni fluture, omida trebuie să-şi dorească aripi,

să fie pregătită să zboare şi, mai ales,

să deteste suficient faptul că se târăşte mereu"

Şi la final, o afirmaţie de-a Anei. Avea vreo 3 ani:

"Futele mic şi găgălaş"

În traducere: Fluture mic şi drăgălaş. Ca să nu fim înţeleşi greşit.

Prima Evadare (partea a doua)

Aşa cum am spus după prima parte ar fi trebuit să existe şi o a doua. Şi a existat. Care a fost ea? Las la o parte surghiunul la care m-am supus în ultimele zile urmărind prognoza meteo de dimineaţa până seara încercând după fiecare ploaie să-mi imaginez cum va fi traseul. Ce să-i faci... era primul meu maraton...

Cu o seară înainte i-am zis lui Gabi că merg dar dacă cu o oră înainte de start (când ar fi trebuit să-i dăm maşina lui Andrei să ne-o ducă la Snagov) plouă, o să duc maşina eu însumi acolo. Până la urmă n-a plouat. A fost doar un fel de burniţă, motiv pentru care mi-am inaugurat fâşul cel nou şi mai portocaliu decât un celebru partid. Dar, spre deosebire de partid (orice partid), culoarea n-are nici o vină. În pădurea Băneasa chiar am auzit vorbe apreciative la adresa lui. "Mai vezi ceva mă?" "Nu. Mi s-au aburit ochelarii. Noroc cu băiatul din faţă că e portocaliu." Adevărul e că eram printre puţinii îmbrăcaţi mai ţipător. Cu combinaţia de culori negru-portocaliu, având în vedere că eram şi în padure, dacă eram ceva mai micuţ, mult mai micuţ, puteam fi confundat cu un grangure. Grangure pe bicicletă. Ha!

Dar să revin. I-am dat maşina lui Andrei. Dar l-am rugat spus să mi-o ducă pe la jumătatea traseului. Lângă Palatul Ghica din Căciulaţi. La primul punct de alimentare. Raţionamentul a fost următorul: dacă e o să fie prea greu sau am vreo defecţiune până acolo tot ajung. Dacă acolo sunt OK şi cred că pot ajunge la final, nu-i nimic, mă pot întoarce de la Snagov pe şosea. Cât? 22 km? Piece of cake. Andrei pleacă. No turning back.

Se dă startul. Plecăm. În a doua jumătate. N-are rost să ne înghesuim. Intrăm în pădure. Primele sute de metrii – poate chiar un kilometru – asfalt. Gabi, la mişto: "Aşa o fi până la final?". Las' că vezi tu Gabi. Şi începe drumul forestier. Apoi noroiul, mai timid la început, apoi mai gros, apoi băltoacele, bălţile şi tot aşa. Apoi începe şi ploaia. Dar ţine puţin. Per total foarte mişto în pădurea Băneasa. Lumea era calmă, glumea, nu se enerva dacă altcineva se dezechilibra şi-l lovea sau îi tăia calea. La urma urmei, fiecare putea fi în locul celuilalt. După vreo 45 minute de mers lejer am ajuns la Centură. Şi de acolo pe câmp. Câmp pe care nu ştiu dacă am putut merge pe bicicletă mai mult de 2 km. Pământul era cleios, se lipea de roată apoi amestecat cu crenguţe, buruieni şi iarbă se transfera pe orice atingea şi transforma bicicleta într-o grămadă inertă. Îl curăţai şi în două minute ajungeai în aceeaşi situaţie. Am făcut un fel de push-bike lejer aproape o oră. Până la aeroport şi pe lângă el. Au fost momente în care alergam puţin sau luam bicicleta la cârca doar să fac ceva mai mult efort. Au fost destule faze care ar parea hilare unui privitor din exterior dar mi-a plăcut că aproape toţi îşi păstrau umorul în ciuda problemelor avute. Am ieşit apoi pe şoseaua spre Dimieni şi am zis că-mi ajunge. 

De la Palatul Ghica nu voi mai continua. Obosit nu eram şi dacă cumva nu apărea vreo problemă la bicicletă ajungeam la final. Dar de ce să forţez nota? Mie-mi place să merg pe bicicletă, nu pe lângă ea. Am văzut despre ce e vorba. A fost cum mi-am închipuit, poate chiar mai mult de atât. În sensul bun. Da, dacă viaţa mea depindea de asta, terminam şi cursa, dar aşa... what's the point? Ştiu că probabil trec printr-un soi de criză a vârstei a doua dar la fel de bine ştiu şi de ce sunt capabil. Chiar nu am nimic de demonstrat, nimănui.

Prima evadare. O fi şi ultima? Nu. Nu cred. A fost o experienţă plăcută, de care îmi voi aminti mereu cu plăcere. Organizarea, părerea mea, a fost impecabilă (o fi de vină şi faptul că am primit un tricou + medalie chiar dacă n-am terminat). Dar ce ştiu eu. A fost primul meu maraton – mă rog – ţinând cont de distanţa parcursă, semi-maraton. Oricum la următoarele competiţii voi participa doar dacă aşa îmi spune instinctul. Acum am vrut doar să fiu un bun prieten. Şi că veni vorba de Gabi, m-am despărţit de el la Palat în jurul orei unu. A zis că o să încerce să termine. L-am aşteptat la Snagov. A terminat pe locul 494 din cei 571 care au ajuns acolo pe pe propriile biciclete. Din peste 1500 înscrişi. Bravo Gabi! Peste două săptămâni mergem unde vreau eu. Ploieşti. Cupa Emmeduesport. Pe asta vreau eu să o termin. Ştiu că nu te bagi lângă mine la suta de kilometri pe şosea dar îţi spun de pe acum: A doua zi, la proba de mtb mergem doar dacă nu plouă :)

Shakira

Anul de graţie 1999. Viorel picior rupt la ski. Operat. Mama primul infarct. Internată. Ceva mai tarziu, eu picior rupt la fotbal. Pe 2 Mai. De fapt nu a fost rupt. Doar tibia ciobită. Sărita o aşchie din partea de sus. Picior în ghips oricum. Trei săptămâni. Petrecute mai mult în pat. Rezolvând puzzeluri şi ascultând MTV-ul şi un alt canal de muzică. Chiar, cum naiba-l chema... Parcă era românesc... În fine... Două cântece se repetau la nesfârşit. Texas – In Our Lifetime şi Shakira – Ojos Asi. Cred că le ascultam cel puţin de zece ori pe zi. Pe fiecare. Nu-i bai, că-mi şi plăceau. De Texas – mai auzisem – I Don’t Want a Lover. Iar după In Our Lifetime a urmat Summer Son. Şi cam atât.

De Shakira nu auzisem. Însă după Ojos Asi au tot urmat... Whenever Wherever, Underneath Your Clothes, Objection, Don’t Bother, La Tortura, Hips Don’t Lie, Beautiful Liar, Gypsy, Loca...

Azi, culmea tot în luna Mai, Shakira vine la o aruncătură de băţ de noi. La Bucureşti. Şi nu ne ducem. Deşi cred că i-ar plăcea să meargă, Ana e înca mică.  Călcarea pe picioare o să fie prea mare. Ana nu merge, Meli nu merge. Alţi prieteni care să vrea să mergă nu sunt. Aşa că azi n-am să o văd pe Shakira. Dar măcar obsedantul Ojos Asi auzit şi re-auzit în urmă cu doisprezece ani, tot pot să-l mai ascult. O dată. Şi încă o dată ...

Fără titlu

Făra titlu? Da. Nu ştiu ce titlu să-i pun.

"Răzvan o să se însoare cu Alexandra". " Răzvan o să se însoare cu Alexandra". Afirmaţiile astea veneau din partea părinţilor, bunicilor, unchilor, mătuşilor, rude mai apropiate sau îndepărtate. Mic fiind numai asta auzeam când mergeam în vizită la Pucioasa. Sau când cei din Pucioasa veneau in vizită pe la noi. Eu deja mă împăcasem cu gândul. La urma urmei Alexandra era drăguţă. Mai mult de atât, avea o superbă colecţie de maşinuţe ...

Ce-i în neregulă cu părinţii ăştia? De ce trebuie neapărat ca odraslele lor să fie împreună? Pentru că ei se îndrăgesc? Pentru că ei se simt bine împreună? Pentru că vor să aibă încă un lucru în comun?

Discutam ieri cu o prietenă şi din una în alta am ajuns să ne spunem că la bătrâneţe poate o să ne plimbăm prin parc nepoţii comuni. Ea o place pe Ana mea. Eu îl plac pe Adiţă al ei. So, why not? Socrii răi n-am fi.

Acum că sunt şi eu părinte revin la întrebarea de mai devreme. Ce-i în neregulă cu părinţii ăştia?

Răspuns: Nu-i nimic în neregulă. Au dreptul să viseze.

[Editare ulterioară] M-am mai gândit la titlu. Am găsit unul: Love story. Hopefully!

Sting

Am plecat ieri spre Ploieşti. Cu treabă dar şi cu gândul de trece pe la Diverta să-mi iau bilet la concertul lui Sting. 6 Iunie. Bucureşti. Până la urmă mi-am luat concertul. Pe DVD. Să-l văd când vreau eu. Şi de câte ori vreau eu. Dar de ce nu mi-am mai luat bilet? Păi pe drum am început să mă gândesc dacă chiar merită. Sigur ar merita. Şi eu aş merita. Dar să mă duc singur? Oricât mi-ar plăcea Sting, n-are nici un farmec aşa. Ana e prea mică. Să merg doar cu Meli nu se poate. Ce facem cu Ana? S-ar supăra. Alţi prieteni care să-mi spună clar - "Hai să mergem!" – nu au fost. Atunci de ce? Să văd alţii pe acolo că au o chimie împreună? Nu. Oricât mi-ar plăcea să-l văd pe Sting, în carne şi oase, chiar dacă de la distanţă (că nu-mi luam eu bilet chiar aşa în faţă), vreau să pot împărtăşi această experienţă cu cineva. Cu cineva apropiat. La faţa locului.

Aşa că am apelat la managementul costurilor. De fapt, redistribuirea lor. Mi-am luat DVD-ul cu concertul iar banii rămaşi i-am folosit pentru a-mi mai lua câte ceva pentru aventura care mă aşteaptă duminică – Prima Evadare.
Revenind la concert, aseară după antrenamentul pe medicinală, l-am văzut. E concertul de la Berlin. Şi e Sublim. Aranjamentul simfonic pentru melodiile deja devenite clasice e superb, Sting are câte o povestioară pentru fiecare cântec şi sunt momente în care dacă mai ai o fărâmă de suflet sau romantism nu ai cum să nu ţi se facă pielea de găină. Simphonicity a urcat direct pe locul doi în clasamentul personal. La categoria concerte. Care-i primul? Concertul The Corrs. Ţinut la Royal Albert Hall. În ziua Sfântului Patrick. 

D’ale Anei (Martie–Aprilie 2011)

Din categoria "viaţă lungă vă dorim
- Ana, mă inviţi pe mine (mama) şi mamai la nunta ta?

- Dacă nu muriţi ...


Din categoria "să jucăm Fazan"

- Gata, mi-am adus aminte un cuvânt care începe cu A!
- Care?
- ... Aaa ... Aaam uitaaat ...


Din categoria "adevăr grăiesc"

- Tata, ce-i place lu' mama?

- Păi ce să-i placă... îi place de mine

- Hai mă...

- Da fată, dacă nu-i plăcea de mine mă mai lua de soţ?

- E... poate... dar acum pe mine mă iubeşte! Că fetele au nevoie de băieţi până se nasc copiii ...

- ...


Din categoria "Fazan" (partea a doua)

- Zi un cuvânt care începe cu Q!

- Chiulit!


Din categoria "Fazan" (partea a treia)

- X. Zi un cuvânt cu X!

- X... X de la Pix!